În perioada ianuarie-octombrie, înmatriculările de automobile şi vehicule comerciale uşoare Dacia din Franţa au avansat cu 38%, faţă de intervalul similar din anul trecut, la 48.743 de unităţi.
Vânzările de autovehicule Dacia pentru pasageri au crescut cu 75% în octombrie, la 6.481 unităţi, iar la zece luni au avansat cu 27%, la 44.802 maşini.
Cota de piaţă a constructorului auto a crescut de la 1,7% în octombrie 2008 la 2,8% în aceeaşi perioadă a acestui an, şi de la 1,6% în primele zece luni la 2,3% în intervalul similar din 2009.
Franţa este una dintre cele mai mari pieţe pentru Dacia, alături de Germania.
Mărcile constructorilor auto locali, Renault, Peugeot şi Citroen, au fost cele mai bine vândute în octombrie, cu un total de 137.864 de maşini înmatriculate şi o cotă de piaţă de 57%. Dintre acestea, Renault a fost lider în materie de vânzări, cu 59.390 unităţi comercializate, cu 16% mai mult decât în octombrie 2008, şi o cotă de piaţă de 24,5%.
Dintre producătorii auto străini, automobilele grupului Volkswagen au înregistrat cele mai multe înmatriculări noi, respectiv 22.559 de maşini, în scădere cu 3,5% faţă de octombrie 2008. Ford a fost, însă, cea mai bine vândută marcă, cu 14.026 maşini comercializate.