Secretar de stat în Ministerul de Finanţe, explicaţii privind impozitarea supraprofiturilor companiilor din domeniul energetic
Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului de Finanţe, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului 1854/2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru aprobarea problemei preţurilor ridicate la energie.
„Regulamentul e recent aprobat. Principalul motiv este, pe de o parte, de a proteja categoriile vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi pe de altă parte obiectivul principal al Guvernului României e de a asigura finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice, cu precădere în cele din surse regenerabile”, afirmă Mihai Diaconu, Secretar de stat în Ministerul de Finanţe.
El spune că Regulamentul vizează toate statele europene.
„Vorbim de superprofituri în domeniu în vremuri în care preţurile la produsele energetice sunt volatile. Populaţia are nevoie de sprijin înm aceste vremuri complicate. Companiile vizate sunt companii solide, cu profituri considerqabile, cele care în anii trecuţi au performat extraordinar, iar acum e rândul lor să contribuie la trecerea cât mai uşoară peste această perioadă grea. Subiecţii contribuabili sunt societăţile comerciale care desfoşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile. Baza impozabilă este rerprezentată de ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media priofiturilor pe ultimii patru ani, 2028-2021. România a transpus această prevedere. Cota de impozitare e de 60% din extraprofit. Din această sumă colectată minimum 70% se vor distribui către investiţiile strategice”, încheie Diaconu.