Prima pagină » Economic » Secretarul Trezoreriei SUA: Activele ruseşti îngheţate nu înlocuiesc ajutorul militar pentru Ucraina

Secretarul Trezoreriei SUA: Activele ruseşti îngheţate nu înlocuiesc ajutorul militar pentru Ucraina

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că activele ruseşti îngheţate nu pot fi considerate un substitut pentru ajutorul de urgenţă pentru Ucraina, potrivit Kyiv Independent, care citează Bloomberg.
Secretarul Trezoreriei SUA: Activele ruseşti îngheţate nu înlocuiesc ajutorul militar pentru Ucraina
Diana Nunuț
01 mart. 2024, 18:23, Economic

Anunţul vine în contextul în care Ursula von der Leyen a propus, în această săptămână, ca activele ruseşti îngheţate să fie transferate sub formă de ajutor militar pentru Ucraina, iar sprijinul din partea Washingtonului rămâne blocat în Camera Reprezentanţilor de luni de zile, relevă sursa citată.

,,Nu văd un substitut real pentru ca Congresul să ofere Ucrainei ajutorul de care are nevoie în acest an”, a declarat Yellen, citată de Bloomberg.

Deşi Uniunea Europeană s-a angajat la ,,o finanţare foarte semnificativă” pentru Ucraina, iar Japonia a contribuit şi ea, ,,totalul nu pare a fi suficient”, a spus Yellen în cadrul interviului, potrivit Bloomberg.

Aceste fonduri pot ajuta ţara să se descurce în viitorul apropiat, în timp ce Kievul aşteaptă o asistenţă mai cuprinzătoare, a completat ea.