Şefii FMI şi BM avertizează că tensiunile de pe piaţa valutară afectează economia mondială
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, şi preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, au avertizat, joi, că tensiunile de pe piaţa valutară sunt dăunătoare pentru economia mondială, încercând astfel relansarea cooperării economice mondiale, afectată de criză.
Şefii FMI şi BM avertizează că tensiunile de pe piaţa valutară afectează economia mondială (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Strauss-Kahn a afirmat într-o conferinţă de presă că slăbirea spiritului de cooperare, ca efect al crizei financiare, este regretabilă, iar ajustarea valorii monedelor trebuie să facă parte din reechilibrarea economică, relatează Reuters.
"Această tendinţă nu a dispărut, doar s-a atenuat, şi reprezintă un pericol real. Toată lumea trebuie să ţină cont de faptul că nu există o soluţie internă pentru criza mondială", a avertizat şeful FMI.
El a spus că îi displace noţiunea că se apropie un război valutar, întrucât termenul este prea "militar", dar a recunoscut că "mulţi consideră moneda proprie drept o armă, ceea ce nu este în favoarea economiei mondiale".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Zoellick a afirmat la rândul său că lumea se confruntă cu tensiuni pe piaţa valutară.
"Tensiunile pot duce la probleme, dacă nu sunt tratate corect", a arătat şeful BM.
La reuniunile bianuale ale FMI şi Băncii Mondiale de la sfârşitul acestei săptămâni, precum şi la şedinţa de vineri seara a liderilor G7 sunt aşteptate discuţii intense legate de eforturile de a convinge China să permită aprecierea monedei, dar şi pentru presiuni asupra ţărilor emergente, în vederea controlării fluxurilor de capital.
Strauss-Kahn a mai spus că sporirea influenţei în FMI, solicitată de economii emergente precum China, implică şi o responsabilitate mai mare faţă de economia mondială.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO