- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.02.2016, 12:32)
- Andrei Mazurchievici
Şeful ASF: Regulile şi transparenţa din Solvabilitate II vor susţine reconstrucţia pieţei de RCA
Regulile şi transparenţa prevăzută de Directiva Solvabilitate II vor susţine şi reconstrucţia pieţei asigurărilor obligatorii auto, care a rămas prea mult timp neperformantă, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, într-o conferinţă de presă.
Urmărește
446 afișări
Şeful ASF: Regulile şi transparenţa din Solvabilitate II vor susţine reconstrucţia pieţei de RCA
"Anul 2016 este un an de tranziţie din perspectiva Solvabilitate II, de ajustare cantitativă şi calitativă. E un mecanism de reglare a indicatorilor financiari. Nu mai există un impact major la nivel de capitalizare. Solvabilitate II înseamnă reguli uniforme la nivel european. Regulile şi transparenţa vor susţine şi reconstrucţia pieţei de RCA, rămasă prea mult timp neperformantă. Este un proces de maturizare a pieţei şi de răspundere a fiecăruia", a spus Negriţoiu, într-o conferinţă organizată de ASF şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
El a punctat că majorarea tarifelor la RCA nu are legătură cu cerinţele Solvabilitate II.
"Nu trebuie să interpretaţi creşterea primelor că au legătură cu Solvabilitate II, ci mai degrabă cu aşezarea regulilor jocului. Ea vine să răspundă unor preocupări din piaţă ale asiguraţilor, în principal, cu privire la regulile jocului, cu privire la transparenţă şi informare corespunzătoare", a precizat preşedintele ASF.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Mişu Negriţoiu a afirmat că piaţa asigurărilor este masiv dependentă de cele auto, iar acest lucru ar trebui să se schimbe prin lansarea de produse variate.
Citeşte şi: ASF va trimite Parlamentului un proiect privind poliţele RCA, după ce preţurile au crescut cu 300%
"Avem o piaţă masiv dependentă de asigurările auto. Din asigurările generale, RCA-urile au reprezentat 47%. Trebuie să diversificăm produsele de asigurare şi să dezvoltăm asigurările facultative, nu doar în domeniul auto, ci şi imobiliare, sănătate şi aşa mai departe", a completat Negriţoiu.
În acest an, preşedintele ASF se aşteaptă să fie adoptată legea asigurărilor obligatorii auto.
"Mai avem de făcut două legi: legea asigurărilor obligatorii auto, pe care sunt convins că o vom scoate anul acesta, şi o lege care transpune directiva privind distribuţia, care să contribuie mult mai mult la diversificarea distribuţiei de produse de calitate", a mai spus Negriţoiu.
Şeful autorităţii consideră că implementarea directivei Solvabilitate II reprezintă un eveniment istoric, nu doar pe piaţa românească, ci şi pe cea europeană.
Citeşte şi: ASF: Doar 289 de brokeri de asigurare din cei 552 prezenţi pe piaţă îndeplinesc noile cerinţe de capital
"Solvabilitate II vine într-un moment cum nu se poate mai potrivit, prin statuarea unor principii şi reguli sănătoase, cu bătaie pe termen mediu şi lung pe o piaţa marcată de materialitate. Vestea bună e că începem aplicarea noului regim într-o piaţă care a revenit pe creştere în 2015", a explicat Negriţoiu.
El a afirmat că problemele cu care s-au confruntat diferite societăţi de asigurare în ultimii ani nu au fost determinate de aplicarea directivei Solvabilitate II, ci de cea a Solvibilitate I.
"Frământările pe care le-am avut şi încă le avem în piaţă în niciun caz nu sunt determinate de Solvabilitate II. Ajustarea pe care o parcurgem şi azi are legătură cu Solvabilitate I. Industria este pregătită din punct de vedere financiar. Recapitalizările care au loc acum, programele de redresare financiară, dar şi începerea unor cazuri de rezoluţie au legătură aproape exclusiv cu Solvabilitate I. Poate că ea ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu vreo zece ani", a subliniat Negriţoiu, care susţine că directiva Solvabilitate II ar trebui aplicată în şcoli, pentru că este "un manual, aproape că nu mai ai nevoie de cursuri universitare", a precizat Negriţoiu.
Preşedintele ASF crede că, în 2018, piaţa asigurărilor din România va fi bine reglementată, iar probleme precum întârzierile la plata despăgubirilor vor dispărea.
"Eu cred că în 2018 piaţa asigurărilor va fi pe pilot automat. Noi avem obiective strategice până în 2018 precum plata activă a daunelor să nu mai fie un eveniment, pieţe sănătoase. Cam acestea sunt obiectivele", a conchis Negriţoiu.
Citeşte şi: ASF va aplica măsurile de rezoluţie la Carpatica Asig şi a desemnat FGA ca administrator temporar
Citeşte şi: Negriţoiu: Am aprobat modificarea normei RCA, tarifele urmând să fie corelate cu daunalitatea
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe