Pentru a putea participa la licitaţia restrânsă, firmele trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care o cifră medie de afaceri pe ultimii trei ani de minim 20 milioane euro şi să fi câştigat în ultimii cinci ani două licitaţii similare a căror valoare să fie de minim şapte milioane euro fiecare, au declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX surse din cadrul Regiei.
Totodată, ofertanţii va trebui să prezinte o scrisoare de bonitate şi să aibă o lichiditate mai mare de 100%, iar solvabilitatea patrimonială să depăşească 30%.
Potrivit surselor, licitaţia va fi organizată cu maxim cinci ofertanţi.
Lucrările de extindere a Palatului Victoria vor fi proiectate de arhitecţii olandezi Branimir Medic şi Pero Puljiz, membri ai firmei De Architekten CIE, al căror plan arhitectural a fost selectat, la jumătatea lunii iulie, de o comisie formată din nouă experţi, dintre care cinci străini, în urma unui concurs internaţional de proiecte.
Surse oficiale au declarat, în urmă cu o lună, pentru MEDIAFAX, că sumele totale necesare pentru consolidarea şi modernizarea Palatului Victoria au fost evaluate la 32,1 milioane euro.
Proiectul va începe cu lucrările de consolidare a imobilului, pentru care costurile au fost evaluate la 14,2 milioane euro inclusiv TVA, şi va continua cu modernizarea palatului, care va necesita alte fonduri estimate la 17,8 milioane euro inclusiv TVA.