Şeful Enel: Nu ne interesează să preluăm acţiunile Fondului Proprietatea la subsidiarele din România

Grupul italian Enel nu este interesat să cumpere de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare de acţiuni deţinute la subsidiarele din România ale grupului italian, a declarat joi, la Roma, preşedintele Enel, Fulvio Conti, într-o conferinţă de presă.

Urmărește
245 afișări
Imaginea articolului Şeful Enel: Nu ne interesează să preluăm acţiunile Fondului Proprietatea la subsidiarele din România

Şeful Enel: Nu ne interesează să preluăm acţiunile Fondului Proprietatea la subsidiarele din România

"În acest moment nu suntem interesaţi să cumpărăm alte acţiuni", a afirmat Conti, după ce a fost întrebat dacă Enel vrea să cumpere acţiunile pe care Fondul Propritatea le are la subidiarele din România ale grupului italian.

Fondul Proprietatea a anunţat marţi că vrea să vândă pachetele minoritare de acţiuni deţinute la compania de stat Electrica, precum şi la subsidiarele din România ale Enel, E.ON, GDF Suez Energy.

Potrivit estimărilor Fondului Proprietatea, toate aceste participaţii ar valora 527,6 milioane euro.

Fondul are câte 12% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia, Enel Energie Muntenia şi Enel Energie. Aceste acţiuni sunt evaluate la 77,7 milioane euro, respectiv 8,6 milioane euro şi 4,5 milioane de euro.

Pachetul de 24% din Enel Distribuţie Banat este evaluat la 72,9 milioane euro, iar participaţia de 24% din Enel Distribuţie Dobrogea este estimată la 50,4 milioane euro.

În total, Fondul Proprietatea are acţiuni la subsidiarele româneşti ale Enel în valoare totală de 214,1 milioane euro.

Grupul Enel este prezent pe piaţa energetică românească din 2005 şi are activităţi de producţie, distribuţie şi furnizare a electricităţii.

Grupul Enel, cel mai îndatorat furnizor de utilităţi din Europa, a anunţat joi că reduce dividendul şi investiţiile pe următorii cinci ani pentru a diminua datoria şi pentru a compensa presiunea asupra marjelor, rezultată din cauza cererii scăzute şi a concurenţei mai ridicate pe pieţe precum Italia şi Spania.

(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX în Italia, Carol Dan)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici