Şeful Erste: România poate depăşi rapid multe state din regiune dacă rezolvă problema transporturilor
România va depăşi rapid multe state din regiune dacă va rezolva problema transporturilor, inclusiv prin dezvoltarea unor proiecte finanţate cu fonduri europene, consideră directorul general- preşedinte al grupului Erste, Andreas Treichl.
Şeful Erste: România poate depăşi rapid multe state din regiune dacă rezolvă problema transporturilor (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Situaţia în Ungaria şi România este dificilă. Cred că România are o şansă mai bună decât Ungaria de a ieşi din situaţia actuală dificilă pentru că are un avantaj foarte mare mulţumită datoriei străine foarte reduse şi mix-ului mai bun dintre costul muncii - productivitate", a arătat Treichl la o conferinţă cu investitorii grupului austriac, organizată la Dubrovnik.
Preşedintele Erste consideră că "situaţia dezastruoasă" a infrastructurii de transport este factorul care "ţine cu adevărat în urmă" investiţiile şi creşterea economică.
"În multe alte segmente economia merge mult mai bine, ceea ce este primul semn al democraţiei, că economia evoluează indiferent de cât de buni sau slabi sunt politicienii. Totuşi, în transport cred că este o problemă serioasă pentru avantajul real al României cred că este sectorul logistic, adică mixul dintre transport şi costul muncii şi, binenţeles, mărimea pieţei locale", a continuat şeful grupului austriac.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Treichl a precizat că România are la dispoziţie finanţări substanţiale, mai multe decât orice altă ţară din Europa de Est, dar nu poate executa proiecte şi atrage fonduri europene.
"Sperăm că se va întâmpla ceva foarte repede. Dacă această problemă va fi depăşită, atunci România poate depăşi multe state din regiune foarte rapid", le-a spus Treichl analiştilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO