Şeful HSBC: Industria bancară datorează lumii scuze pentru declanşarea crizei financiare
Întreaga industrie bancară este datoare lumii cu scuze pentru declanşarea crizei financiare, a declarat Stephen Green, preşedintele HSBC, cel mai mare grup bancar din Europa, pentru BBC.

Şeful HSBC: Industria bancară datorează lumii scuze pentru declanşarea crizei financiare (Imagine: Mediafax Foto)
"Industria bancară este datoare lumii să se angajeze să înveţe din greşeli. O parte din lecţii sunt legate de managementul, etica şi tradiţiile din cadrul acestei industrii", a afirmat Green.
Oficialul a adăugat că industria bancară trebuie să acorde o atenţie mai mare lichidităţilor.
Autorităţile de control din domeniul financiar din Marea Britanie au prezentat, luni, noi reguli pentru standardele băncilor şi instituţiilor financiare de credite ipotecare. Aceste norme obligă băncile să deţină mai multe active lichide, precum titluri de valoare emise de guvern.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
El a precizat că Londra este un centru financiar sigur, însă va pierde o parte din cota de piaţă pe fondul dezvoltării Asiei.
HSBC a anunţat luna trecută că directorul executiv, Michael Geoghan, se va muta de la Londra la Hong Kong. Green a asigurat că această decizie nu înseamnă că banca întoarce spatele Londrei.
"Două treimi din operaţiunile noastre se desfăşoară în Asia. În această regiune cred că se mută centrul de gravitate al economiei mondiale", a spus el.
Preşedintele HSBC consideră că este nevoie de o schimbare în cultură pentru a îmbunătăţi percepţia pe care o are publicul despre bancheri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

