Şeful TNK-BP refuză să demisioneze
Directorul general al TNK-BP, Robert Dudley, refuză să demisioneze, în pofida apelului în acest sens al acţionarilor ruşi ai companiei, în timp ce premierul Vladimir Putin a declarat că a avertizat producătorul britanic de petrol BP în privinţa riscurilor asocierii cu partenerii din Rusia.
![Imaginea articolului Şeful TNK-BP refuză să demisioneze](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/2678017/1/robert-dudley.jpg?width=560)
Şeful TNK-BP refuză să demisioneze (Imagine: Mediafax Foto)
BP deţine 50% din capitalul TNK-BP, restul acţiunilor revenind miliardarilor ruşi Viktor Vekselberg, Mikhail Fridman, German Khan şi Len Blavatnik, transmite Reuters.
"Sunt dedicat conducerii companiei", a afirmat Dudley într-o conferinţă pe tema managementului corporatist, organizată la Moscova.
Pe de altă parte, Putin a declarat că a avertizat BP în privinţa riscurilor implicate de asocierea cu un grup de miliardari ruşi, în momentul creării companiei, în 2003.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
"Au o problemă cu partenerii ruşi. I-am avertizat în urmă cu mai mulţi ani că vor fi probleme", a afirmat Putin într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Monde.
BP şi acţionarii ruşi au anunţat, în această săptămână, că au divergenţe referitoare la strategia de extindere a operaţiunilor în străinătate şi politica referitoare la angajaţi.
Conflictul dintre cele două părţi s-a amplificat după ce BP a respins cererea acţionarilor ruşi de înlocuire a directorului general, acuzat că serveşte numai interesele grupului britanic.
Analiştii consideră că divergenţele au apărut în urma presiunilor intense din partea Kremlinului pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei către un grup de stat precum Gazprom.
Acţionarii ruşi vor extinderea în străinătate TNK-BP, chiar dacă achiziţiile străine ar concura BP, precum şi un echilibru mai bun între angajaţii ruşi şi cei străini.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=2678017&pid=1)