Prima pagină » Economic » Preşedintele îmbuteliatorului Coca-Cola prezent şi în România demisionează după 35 de ani

Preşedintele îmbuteliatorului Coca-Cola prezent şi în România demisionează după 35 de ani

Preşedintele Coca-Cola HBC AG, George David, a demisionat după 35 de ani la conducerea companiei, al doilea mare îmbuteliator al grupului american Coca-Cola după volumul vânzărilor şi care acoperă din 1991 şi piaţa din România, urmând ca postul să fie preluat de fiul său Anastassis David.
Preşedintele îmbuteliatorului Coca-Cola prezent şi în România demisionează după 35 de ani
Marius Oncu
28 ian. 2016, 12:49, Economic

George David, care deţine postul de preşedinte începând din 1981, va rămâne membru al board-ului până la reuniunea din iunie a acţionarilor, moment la care se va retrage din companie, a anunţat joi compania.

Postul de preşedinte va fi preluat de vicepreşedintele Anastassis David. Acesta s-a alăturat board-ului în 2006 ca director neexecutiv şi a fost numit în postul de vicepreşedinte în 2014. Anastassis David va fi propus la adunarea acţionarilor din iunie pentru a fi votat în postul de preşedinte.

Coca-Cola HBC este al doilea mare îmbuteliator al grupului american Coca-Cola după volumul vânzărilor. Compania are afaceri în 28 de ţări din Europa, Asia şi Africa.

În România, Coca-Cola HBC deţine trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei, precum şi o reţea de 14 centre de distribuţie.

Familia David-Leventis deţine în prezent 23,3% din Coca-Cola HBC prin intermediul holdingului luxemburghez Kar-Tess, The Coca-Cola Company are indirect 23,1% din acţiuni, iar restul titlurilor sunt liber tranzacţionabile pe bursă. Compania este listată pe bursele de la Londra şi Atena.