Anul acesta, Transporturile au la dispoziţie, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), 1,42 de miliarde de euro pentru investiţiile în infrastructură, atât în drumuri naţionale, cât şi în autostrăzi, în creştere nesemnificativă faţă de bugetul de anul trecut, conform proiectului de buget pe 2011, publicat pe site-ul ministerului de resort.
La un cost mediu de 7 milioane de euro pe kilometru de autostradă, bugetul ar ajunge pentru proiecte în lungime totală de 200 de kilometri.
În 2011 vor fi finalizaţi 117 noi kilometri de autostradă. Este vorba despre tronsoanele Cernavodă-Medgidia (19,25 km), Medgidia-Constanţa (31,5 km), Arad-Timişoara (32,25 km) şi centurile la nivel de autostradă Constanţa (22 km) şi Arad (12,25 km), conform datelor furnizate gândul de către CNADNR. Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, ne-a declarat la finele anului trecut că Autostrada Soarelui, Bucureşti-Constanţa, va fi gata cu siguranţă până la finele acestui an.
Citeşte mai multe despre bugetul de investiţii al CNADNR pe www.gandul.info