Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Nu s-au unit când piaţa creştea, acum băncile trebuie să fuzioneze în cel mai ostil mediu

Pentru că o fuziune/achiziţie este un vis urât, este o luptă de orgolii, durează ani, sunt tone de acte de făcut, cine pleacă şi cine rămâne dintre salariaţi, lupte la vârf între şefi, o parte dintre clienţi pleacă deoarece nu li place faţa celui care vine, toţi furnizorii se mişcă şi presează, fiecare are prietenii lui pe care trebuie să-i protejeze, să menţină afacerile cu ei. În final este un foarte mare coşmar.

Cu toate că fuziunile şi achiziţiile sunt prezentate de consultanţi ca adăugând valoare acţionarilor, economiei, societăţii etc., în realitate 1 plus 1 nu fac 2, ci 1 şi ceva în final. Fac 2 dacă îţi scoţi rivalul din piaţă, scade concurenţa şi astfel poţi să majorezi preţurile produselor şi serviciilor. Altfel, cimitirul fuziunilor este plin.

La noi, atât timp cât economia mergea în creştere, toţi bancherii cereau bani acţionarilor pentru extindere, noi sucursale, noi produse, noi angajaţi, noi clienţi. Nimeni nu avea nevoie de consolidare în esenţă. Afacerile mergeau, banca avea profit, marja era mare. Cei independenţi (Transilvania, Carpatica, RIB, Libra) voiau să vândă banca pe care au construit-o doar dacă cineva le punea pe masă o ofertă de nerefuzat. De şase ori, de şapte ori, de 10 ori activele nete. Şi nu s-a întâmplat. Cât a plătit Erste pentru BCR nu va mai plăti nimeni. Iar la nivel de consolidare a fost un singur caz relevant. Ţiriac a fuzionat întâi cu HVB, apoi UniCredit a preluat în afară HVB, aşa că în România a mai fost o fuziune, rezultând în final UniCreditŢiriac Bank. Proces de integrare care a durat peste de doi ani şi a lăsat urme… Acum în afară, din disperare că nu vor rămâne cu nimic pentru că nu mai fac faţă crizei, două bănci greceşti au decis să fuzioneze. Alpha cu Eurobank (Bancpost pe piaţa locală). Adică în România se unesc locurile 8 şi 9 şi rezultă locul trei.

Citeşte mai multe despre fuzionare băncilor pe www.zf.ro