1911 – S–a născut poetul Eugen Jebeleanu, autor al volumelor de poezii „Schituri cu soare”, „Poeme de pace şi de luptă”, „Cântece împotriva morţii” şi „Harfa şi Minotaurul” (m. 21 august 1991)
1918 – Este încheiat tratatul de pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de altă parte. Pacea nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul
1980 – A murit scriitorul Alejo Carpentier y Valmont, întemeietorul literaturii latino–americane moderne. (“Împărăţia acestei lumi”, “Recurs la metodă”, “Harpa şi umbra”) (n. 26 decembrie 1904)
1993 – La iniţiativa sindicatelor miniere conduse de Miron Cozma, s-a format Alianţa Confederaţiei Sindicale Democratice din România, la care au aderat 9 confederaţii
1993 – Filosofului Gabriel Liiceanu i s-a decernat Ordinul de ofiţer de onoare al artelor şi literelor, din partea ministrului Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa, Jacques Lang
1996 – România şi Bulgaria au semnat un acord interguvernamental privind notificarea rapidă în caz de avarie nucleară şi schimbul de informaţii în domeniul nuclear
1997 – Consiliul Europei a hotărât încetarea monitorizării speciale a României, adoptând Raportul întocmit de echipa de monitori Jansson-Scwimer-Durieux
2002 – Bosnia–Herţegovina a devenit cel de–al 44–lea stat membru al Consiliului Europei
2003 – Conducerea centralei nucleare de la Cernobâl a anunţat că există riscul prăbuşirii structurii de beton din jurul reactorului nuclear distrus în timpul accidentului din aprilie 1986
2004 – A murit Estée Lauder, fondatoarea companiei de cosmetice ce îi poartă numele. (n. 1 iulie 1906)
2005 – Papa Benedict al XVI-lea a primit paliumul şi Inelul Pescarului, cele două însemne ale funcţiei sale, care marchează inaugurarea pontificatului
2008 – A încetat din viaţă Cezar Ivănescu, poet, dramaturg, traducător şi director de editură român (n. 6 august 1941).
2008 – A încetat din viaţă artistul plastic Marcel Chirnoagă, autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului XX – ciclul de gravuri „Apocalipsa”; a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări – gravuri, desene, picturi, sculpturi şi gravuri (n. 17 aug. 1930)