"Nu ar fi niciun câştig pentru economia noastră, pe termen lung, să creştem fiscalitatea. Dacă s-ar putea realiza un echilibru mai degrabă prin reducerea cheltuielilor decât prin creşterea taxelor ar fi un lucru foarte bun. Prima dată să se uite la cheltuielile bugetare care nu au avut niciun rost", a spus Rădulescu, după un seminar organizat la BNR.
El a amintit că în prima parte a anului veniturile bugetare au crescut cu 40%, evoluţie care nu s-a simţit însă într-un rezultat concret pe partea cheltuielilor.
"Însăşi ideea de majorări salariale în acest context este relativ excentrică", a spus Rădulescu, întrebat cum ar trebui să trateze noul guvern promisiunile de creştere a veniturilor salariaţilor din sistemul public.
În opinia oficialului BNR, evoluţia economiei româneşti în 2009 va depinde în mod esenţial atât de evoluţiile pe plan mondial, cât şi de deciziile noului guvern, de capacitatea acestuia de a construi un buget adecvat situaţiei.
"Noi mergem contra curentului din UE, pentru că avem o altă situaţie. Ei trebuie să stimuleze cererea internă, dar la noi nu este nevoie, pentru că cererea e mare", a explicat Rădulescu.
El consideră că bugetul pentru 2009 este relativ dezechilibrat, întrucât creşterea economică nu va mai fi la nivelul din acest an şi, în consecinţă, veniturile se vor situa mai jos decât s-a prognozat, iar multe cheltuieli bugetare sunt "înţepenite" din motive legislative.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, săptămâna trecută, că deficitul estimat al bugetului a urcat după 11 luni la 2,9% din PIB, în condiţiile unei scăderi drastice a veniturilor în octombrie şi noiembrie, ca efect al crizei, cu 1,3 miliarde euro sub nivelul programat.