Decizia vizează băncile mari, precum Goldman Sachs, HSBC, Detusche Bank sau JPMorgan Chase.
Scopul este ca băncile să aibă cu siguranţă suficient capital pentru a rezista turbulenţelor de pe pieţe, pentru ca guvernele să nu fie nevoite să salveze din nou instituţiile financiare de la colaps din fonduri publice.
Summit-ul liderilor G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes ar trebui să aducă aprobarea finală a planului de suplimentare a capitalului şi să numească băncile afectate.
Suplimentarea va completa rata minimă a capitalului de rang întât de 7% din activele ponderate la risc impusă din 2013 de Comitetul de supraveghere bancară de la Basel.
Liderii financiari ai G20 au confirmat de asemenea sâmbătă orarul de introducere a noilor reglementări bancare Basel III, din care face parte şi rata minimă de 7%.
Băncile se opun acestor prevederi, însă au salutat declaraţiile ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schaeuble, care a arătat că liderii mondiali nu pun la cale o taxă globală pe tranzacţiilef inanciare. Schaeuble a îndemnat însă organismele europene să continue să elaboreze o metodă de a introduce o astfel de taxă în UE, măsură contestată de Marea Britanie.
Alte elemente aprobate de miniştrii Finanţelor şi băncile centrale din statele G20 sunt stabilirea unor mecanisme de lichidare ordonată a băncilor care ajung la colaps, crearea unor „testamente” pentru marile bănci, care să poată fi folosite pentru dezmembrarea şi lichidarea ordonată în cazul falimentului, şi supravegherea mai intensă a grupurilor financiare mari.