Serbia şi Rusia au parafat acordul energetic care include vânzarea NIS
Serbia şi Rusia au parafat, luni, acordul pe teme energetice care include şi înţelegerea privind vânzarea a 51% din acţiunile grupului petrolier NIS către Gazprom, pentru 400 de milioane de euro, a confirmat un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei de la Belgrad.
Serbia şi Rusia au parafat acordul energetic care include vânzarea NIS (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Un acord a fost încheiat şi parafat (...) şi urmează să fie semnat în următoarele zile la Moscova, la cel mai înalt nivel, de preşedintele sârb Boris Tadic şi cel rus Dmitri Medvedev", a precizat Milan Budimir, reprezentantul instituţiei sârbe.
Cele două părţi "sunt întru totul de acord în legătură cu tot ce vizează NIS, iar acordul a fost parafat pagină cu pagină", a spus Budimir, fără să precizeze dacă cele două părţi au încheiat discuţiile privind toate aspectele acordului energetic.
La începutul anului, Serbia şi Rusia au ajuns la un acord în domeniul energiei, acesta incluzând încă două componente pe lângă vânzarea NIS, respectiv tranzitarea teritoriului sârb de către gazoductul South Stream şi construcţia unui depozit subteran de gaze naturale la Banatski Dvor ( în nordul Serbiei).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Gazoductul South Stream este considerat principalul concurent al proiectului Nabucco, la care participă şi România. Nabucco vizează reducerea dependenţei statelor membre ale Uniunii Europene de importurile de gaze naturale din Rusia prin accesul la hidrocarburile din zona Mării Caspice.
Citeşte şi
Acord ruso-sârb privind gazoductul South Stream şi vânzarea NIS către Gazprom
Serbia nu vinde compania NIS, considerând oferta Rusiei "umilitoare"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO