Profitul fără a lua în calul provizioanele a urcat cu 68% în primul trimestru, de la 47,4 milioane de euro anul trecut la 79,4 milioane de euro, în timp ce provizioanele au crescut cu 10,4%, de la 96 milioane de euro la 106 milioane de euro, potrivit rezultatelor financiare anunţate, miercuri, de grupul elen.
Îmbunătăţirea rezultatelor are la bază implementarea unui plan de restructurare, începută anul trecut. Planul a fost aprobat de conducerea grupului şi adunarea generală a acţionarilor anul acesta, în aprilie, în timp ce Comisia Europeană şi-a dat avizul la începutul săptămânii în curs.
Activele au scăzut cu 14% în intervalul analizat, de la 33,7 miliarde de euro la 29 miliarde de euro. Soldul creditelor, înainte de provizionare, a coborât cu 14,3%, de la 24,3 miliarde de euro la 21 miliarde de euro.
Depozitele totale ale băncii au înregistrat un declin de 14% în primul trimestru, de la 22 miliarde de euro la 19 miliarde de euro.
ATEbank Grecia controlează 74,12% din acţiunile ATE Bank România, un alt acţionar important fiind International Finance Corporation, membră a grupului Băncii Mondiale, cu 15% din capitalul social al băncii.
Potrivit planului de restructurare, grupul vrea să vândă participaţia controlată la ATEbank România, alături de deţinerile la AIK Banka (Serbia) şi FBB (Grecia).
Majoritatea vânzărilor de active sunt programate pentru acest an, dar în cazuri deosebite pot fi prelungite până cel târziu la sfârşitul anului 2012.