Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita, în continuarea cercetărilor întreprinse într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, constituirea unui grup infracţional organizat, au făcut miercuri 17 percheziţii domiciliare.
Acestea au fost făcute în judeţul Harghita (14), respectiv în Odorheiu Secuiesc, Corund, Mugeni, Gheorgheni şi Miercurea Ciuc, în judeţul Mureş (1) şi în judeţul Covasna (2), la sedii ale unei case de ajutor reciproc şi sedii ale unor societăţi comerciale, dar şi la domiciliile unor persoane implicate.
În perioada 2019 – 2022, mai mulţi reprezentanţi ai unei case de ajutor reciproc, folosind diverse modalităţi de săvârşire, şi-ar fi însuşit mai multe sume de bani din patrimoniul entităţii juridice, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 15.800.000 de lei.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente financiar contabile, un calculator şi memory-stick-uri.
Faţă de o persoană, de 67 de ani, a fost pus în aplicare un mandat de aducere.
Cercetările în acest caz sunt continuate.