"La discuţiile de aseară (n.r. luni), ministrul Finanţelor ne-a informat că toată suma de TVA datorată de stat va fi plătită integral în următoarele 60 de zile", a afirmat preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că Pogea a anunţat că, începând cu 8 iulie, sumele de rambursat de către stat sub formă de TVA se vor plăti în ordinea cronologică a depunerii cererilor de rambursare.
Preşedintele UNIMPRESA (uniunea întreprinderilor italiene în România), Stefano Albarosa, a afirmat că dacă statul are pretenţia ca firmele să îşi plătească datoriile la timp şi acesta ar trebui să îndeplinească la termen obligaţiile de plată faţă de companii.
Cele mai recente date ale ANAF arată că valoarea rambursărilor întârziate de TVA către contribuabili a crescut cu 10,2% în mai, la 1,937 miliarde lei, de la 1,757 miliarde lei în luna anterioară, în timp ce restanţele de peste un an şi-au mărit ponderea în totalul sumelor neachitate la 6%.
La întâlnirea de luni seară cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, patronatele au propus o serie de măsuri pentru ieşirea României din criză şi relansarea economiei.
ANAF a anunţat luni că va stabili un termen maxim de 45 de zile pentru soluţionarea controalelor încrucişate în cazul solicitărilor de rambursare a TVA, care s-ar putea, însă prelungi până la 90 de zile în "cazuri justificate".