- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Siemens va plăti în SUA o amendă record pentru a pune capăt unei anchete de corupţie
Grupul german Siemens a fost de acord să plătească autorităţilor americane o amendă record de 800 de milioane de dolari pentru a pune capăt unei investigaţii de dare de mită, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.
Siemens va plăti în SUA o amendă record pentru a pune capăt unei anchete de corupţie
Totodată, grupul este pe punctul de a ajunge la un compromis cu procurorii germani într-o altă anchetă, referitoare la mituirea unor oficiali din diferite guverne pentru câştigarea unor contracte de infrastructură, au afirmat sursele citate.
Acordul cu autorităţile americane prevede, printre altele, că Siemens va recunoaşte că nu a putut menţine un control intern eficient astfel încât să prevină plăţi ilegale, dar i se va permite participarea, în continuare, la licitaţii pentru proiecte de infrastructură în SUA. Grupul nu va trebui să recunoască, însă, că a fost implicat în infracţiuni de dare de mită.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
Siemens este anchetat în cel puţin zece alte state pentru presupuse infracţiuni de corupţie. Numai un singur membru al consiliului de conducere a rămas în funcţie din 2006, anul în care a izbucnit scandalul de corupţie.
Grupul german a anunţat că a identificat fonduri de 1,3 miliarde de euro folosite în tranzacţii suspecte în perioada 2000 - 2006.
Potrivit autorităţilor ameriane, Siemens a plătit mită pentru furnizarea de sisteme de transport în Venezuela, de echipament medical în China, Vietnam şi Rusia, echipament petrolier şi de producere a energiei electrice în Irak, Israel şi Mexic, aparate de telecomunicaţii în Nigeria şi Bangladesh şi carduri de identificare electronică în Argentina.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO