SIF Moldova a obţinut anul trecut un profit net cu 4,1% mai redus, de 97,17 milioane lei
SIF Moldova (SIF2) a obţinut anul trecut un câştig net de 97,17 milioane lei (23 milioane de euro), cu 4,1% mai redus decât profitul înregistrat în 2009, de 101,33 milioane lei, dar mult peste nivelul bugetat, reiese din rezultatele preliminate ale societăţii de investiţii financiare.
Pentru anul 2010 firma estimase un profit de 54,8 milioane lei.
Veniturile totale s-au redus cu 11,4%, la 170,48 milioane lei, de la 192,41 milioane lei la finalul anului 2009, în timp ce cheltuielile totale au fost mai mici cu 29,8%, de la 84,07 milioane lei la 58,98 milioane lei.
SIF Moldova avea la sfârşitul lunii decembrie 2010 datorii de 29,8 milioane lei, cu 68% peste nivelul din aceeaşi perioadă din anul precedent, de 17,72 milioane lei. În acelaşi timp, firma a constituit provizioane cu 18,4% mai mari, de la 44,07 milioane lei la 52,18 milioane lei.
Activul net al firmei s-a diminuat cu 3,4%, de la 1,18 miliarde de lei la 1,14 miliarde de lei.
La nivel de sector, activele nete ale celor cinci SIF-uri au scăzut cu 6,5% anul trecut, la 6,97 miliarde lei, iar câştigurile cumulate s-a redus cu circa 36%, la 390,38 milioane lei, însă s-au situat peste estimările societăţilor de investiţii financiare.
Acţiunile SIF Moldova au închis sesiunea bursieră de joi la un preţ de 1,249 lei, cu 3,18% mai mic faţă de referinţă. La acest nivel al cotaţiei, capitalizarea societăţii este de 648,34 milioane lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO