- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (13.01.2015, 21:06)
- Ioan Dornescu
Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă
Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a declanşat luni conflictul de muncă la ITM Argeş, după ce a refuzat să accepte propunerile făcute de conducerea companiei, se arată într-un anunţ al constructorului auto deţinut de grupul francez Renault.
Urmărește
419 afișări
Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
"Pe parcursul ultimelor două luni, administraţia şi-a arătat permanent deschiderea pentru dialog social şi pentru o negociere amiabilă, în interesul angajaţilor şi al societăţii. De aceea, administraţia a făcut deja trei oferte în cadrul negocierilor. În plus, administraţia a răspuns cererilor SAD şi cu o ofertă pe un an, deşi este convinsă că încheierea unui contract pe doi ani ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe termen mediu. SAD a fost inflexibil şi nu a fost dispus să cedeze pe niciuna dintre cererile sale", potrivit sursei citate.
În spiritul negocierilor, reprezentanţii conducerii spun că aşteaptă o deschidere reală din partea sindicatului.
"Principala preocupare a conducerii Dacia este menţinerea activităţii pe platforma Dacia pe termen lung, în trei schimburi", se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii constructorului auto anunţau, săptămâna trecută, că încheierea unui Contract Colectiv de Muncă pe doi ani (2015-2016) ar permite garantarea unor volume de fabricaţie la un nivel ridicat pe următorii doi ani şi, în consecinţă, menţinerea celor trei schimburi.
Pe de altă parte, în cadrul şedinţei de negociere de joi, administraţia a propus o majorare salarială de 90 lei pentru operatori şi funcţionari şi de 45 lei pentru TESA/primul nivel de management, din ianuarie, iar din aprilie creşteri individuale de 2% şi de 2,5%, pentru TESA/middle management.
Prima de rezultat pentru anul trecut este de 1.000 de lei şi va fi plătită în mai 2015.
Anul trecut, negocierile cu sindicatul s-au finalizat în luna mai, iar cu un an înainte în luna aprilie.
Automobile Dacia a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 18,4 miliarde lei şi un profit net de 337 milioane lei. Compania are 14.000 de angajaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ea este Mihaela, tânăra de 23 de ani care a murit cu tatăl ei, după ce a plonjat cu mașina în apele înghețate ale râului Olt 😢
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe