„Ne vedem nevoiţi faţă de intervenţiile făcute în mass-media de către (încă) ministrul Şova să facem următoarele precizări: 1. Pe ultima sută de metri (minute) ministrul se grăbeşte să numească un nou consiliu de administraţie la Metrorex. 2. Să facă diverse angajări la nivel administrativ Metrorex. 3. Să transmită în mod mincinos că nu a avut discuţii cu liderul Ion Rădoi, dar îi amintim un singur amănunt, îl cunoaştem din anii 2.000, când era consilierul ministrului transporturilor de atunci, dl. Mitrea Miron, şi la venirea pe funcţia de ministru actual s-a destăinuit liderului Ion Rădoi că vrea şi el să facă măcar 10% din faptele lui Mitrea”, a transmis, miercuri seara, Biroul Permanent la USLM.
Ministrul făcea invitaţii pe înserate liderilor de sindicat pentru a le rezolva problemele nocturn, mai susţin reprezentanţii USLM. „Se zice că cine s-a dus şi-a rezolvat problemele. Vom reveni cu multe amănunte privind întâlnirile avute, dar considerăm că acestea nu fac obiectul prioritar în acest moment”, au adăugat aceştia.
Alte precizări făcute de reprezentanţii USLM sunt: „4. Ne îngrijorează faptul că partidul de guvernământ se complace prin a menţine un astfel de membru în Guvernul României. 5. Nu înţelegem cine şi cum a acţionat instanţa în mod ilegal pentru a „dispune încetarea grevei din dată de 21.11.2018 că fiind ilegală … pronunţată în şedinţa publică de astăzi 20.11.2018”. Aducem la cunoştinţă publicului călător că dacă există rea voinţă din partea Sindicatului Metrorex, instanţa prin acţiunea total neprofesionistă a completului de judecată (poate chiar ilegală) capitală ar fi fost blocată. Întrebăm cum este posibil să publici o hotărâre de încetare a grevei în dată de 21.11.2018, ora 16.00, la 12 ore după ora anunţată de începere a grevei şi să o judeci pe 20.11.2018?”.
Sindicaliştii de la Metrou au mai susţinut că salariaţii metroului nu se vor opri aici, cu atât mai mult cu cât au fost contactaţi de mai multe sindicate din ţară şi din Bucureşti şi au primit adrese de susţinere pe care le-au primit şi intituţii ale statului, atât la nivel intern, cât şi internaţional, aşa cum a fost cazul Sindicatului Transportatorilor Bucureşti, Confederaţia Operatorilor de Transport (COTAR) şi nu în ultimul rând Federaţia Europeană a Transportatorilor (ETF) şi Federaţia Mondială a Transportatorilor (ITF).
„În aceste condiţii, ne rezervăm dreptul de a acţiona la Organizaţia Internaţională a Muncii (O.I.M.), precum şi la alte instanţe judecătoreşti internaţionale”, au mai anunţat sindicaliştii de la Metrou.
Din Biroul Permanent al USLM fac parte: Ion Rădoi, preşedinte, Marian Artimon, Secretar General, Constantin Dumitrica, vicepreşedinte, Marin Picu, vicepreşedinte, şi Nichifor Ghiţă, vicepreşedinte.