Prima pagină » Economic » Proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova –Piteşti, scoase la licitaţie

Proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova –Piteşti, scoase la licitaţie

Anunţul de participare pentru procedura de atribuire a contractului privind proiectarea şi execuţia „Drumului Expres Craiova - Piteşti" Tronsonul 4" a fost publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP). Valoarea estimată a contractului este de 909 milioane lei, fără TVA
Proiectarea şi execuţia tronsonului 4 a Drumului Expres Craiova –Piteşti, scoase la licitaţie

Tronsonul 4, cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre judeţele Olt şi Argeş şi intersecţia cu autostrada 1 Bucureşti – Piteşti şi va tranzita teritoriile localităţilor Lunca Corbului, Albota, Costeşti, Bradu, Suseni şi Oarja.

Valoarea estimată a contractului este de 909 milioane lei, fără TVA, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Durata contractului este de 96 luni şi cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.

Perioada de garanţie a lucrărilor poate creşte până la 120 luni, în funcţie de oferta operatorului economic ce va fi desemnat caştigăto, mai precizează sursa citată.

Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie 2019.