- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sistemul bancar revine pe profit în primul trimestru, cu un rezultat net cumulat de 373 milioane lei
Sistemul bancar revine pe profit în primul trimestru din acest an, după ce a închis 2010 cu prima pierdere anuală din ultimul deceniu, câştigul net de 373 milioane lei obţinut fiind, însă, cu 15% mai mic decât rezultatul raportat în perioada similară a anului trecut.
Potrivit datelor centralizate de BNR, 22 de instituţii de credit au raportat profit după primele trei luni, câştigul acestora însumând 686, 37 milioane lei, potrivit standardelor româneşti de contabilitate - RAS.
În acelaşi interval, un număr de 20 de bănci au înregistrat pierderi care totalizează 313,1 milioane lei.
Primele două bănci din punct de vedere a activelor, BCR şi BRD, au anunţat reduceri ale câştigurilor comparativ cu primul trimestru din 2010.
Astfel, profitul net al grupului BCR a scăzut în primul trimestru de 3,2 ori, la 76,1 milioane lei (18,1 milioane euro), pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele, reducerii veniturilor din dobânzi, în principal din cauza OUG 50, şi creşterii cheltuielilor cu personalul.
Profitul net al BRD-Groupe Societe Generale a scăzut cu 38,7% în primul trimestru, la 122 milioane lei, de la 199,3 milioane lei în ianuarie-martie 2010, în contextul declinului venitului net bancar la 787 milioane lei, nivel considerat de bancă "satisfăcător" în contextul economic actual.
Sistemul bancar a încheiat anul trecut, pentru prima dată din 1999, cu o pierdere netă de 304 milioane lei, comparativ cu un câştig net cumulat de 815 milioane lei în 2009, în condiţiile în care 20 de bănci au înregistrat profit, iar 22 de instituţii de credit au avut rezultate negative
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moldova își crește bugetul pentru apărare. Parlamentul a aprobat o nouă strategie pe 10 ani
-
Surpriză: Oreshnik, racheta minune a lui Vladimir Putin cu care face ravagii în Ucraina, este reuşita Vestului decadent
-
Criza politică din Coreea de Sud se adânceşte: Parlamentul a votat şi pentru destituirea preşedintelui interimar
-
Putin afirmă că premierul slovac Robert Fico s-a oferit să intermedieze negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO