Sociolog: "Suntem acum unde erau bogaţii Europei în 1980"

Miercuri, 27 iulie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, a organizat workshop-ul de consultare cu factorii implicaţi în procesul de monitorizare şi raportare a implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului naţional de indicatori de dezvoltare durabilă. 

Pe durata prezentărilor, sociologul Mirel Palada de la Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia (ARDA) a vorbit despre tema România vs. restul Europei - Analiza decalajelor de dezvoltare. 

Scopul temei a fost analiza evoluţiei României în comparaţie cu alte state precum Polonia la indicatori de dezvoltare umană:  economie (PIB/locuitor), educaţie (anii de şcolarizare, potenţialul de şcolarizare), sănătate (speranţa de viaţă), dar şi indicatori suplimentari precum intensitatea utilizării energiei, productivitatea, mortalitatea infantilă, numărul de medici, tehnologie şi urbanizare. 

 1. România a stat mereu prost la salarii încă din 1881

Produsul intern brut pe cap de locuitor era sub echivalentul a 5.000 $ în România de la dobândirea independenţei în 1881 până în 1980, când era condusă de regimul ceauşist. 

Polonia, care şi-a început existenţa ca republică din 1918, a avut PIB-ul pe cap de locuitor tot sub echivalentul a 5.000 dolari. 

Doar că spre deosebire de România, PIB-ul/locuitor a început să crească în Polonia încă din 1960. 

Marile puteri europene (Marea Britanie, Franţa, Olanda, Spania, Italia, Germania) au depăşit PIB-ul/locuitor de 5.000 dolari încă din 1920 de după Primul Război Mondial. 

Un Boom economic a fost înregistrat după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, statele vestice având o creştere mai accelerată faţă de statele est-europene care se aflau sub controlul regimurilor comuniste. 

Potrivit statisticilor din materialul sociologului, abia după căderea regimurilor comuniste şi destrămarea Uniunii Sovietice, PIB-ul pe cap de locuitor a început să crească accelerat şi în ţările est-europene. 

România a ajuns la 10.000 $ după anul 2000 când liberalizarea a luat amploare şi sectorul privat de muncă s-a extins. 

În prezent, marile puteri europene au PIB-ul/locuitor echivalent cu 40.000 dolari, Polonia a depăşit 25.000 dolari, dar România, deşi a avut o creştere semnificativă după 1990, are PIB-ul/locuitor echivalent cu 20.000 dolari, cu mult sub media europeană de 35.000 dolari. 

La acest capitol, România are un decalaj de 40 ani faţă de Franţa, Germania şi Italia, de 20 ani faţă de media UE şi de 10 ani faţă de Polonia. 

2. România, mereu la coada Europei  

În Indexul Dezvoltării Umane, nivelul de dezvoltare în România era de 0,1 în 1880, de 0,2 în 1940, 0,4 între anii 1960-1970, şi de 0,6 în prezent. 

România este în urma Poloniei cu 10 ani la dezvoltare şi cu 30 ani faţă de puterile vestice. 

Polonia stă  ceva mai bine, având 0,7, pe când marile puteri vestice au nivelul de dezvoltare 0,8. 

3. Decalajul temporal faţă de Uniunea Europeană 

România avea un decalaj de 140 ani faţă de Vest în anul 1960. 

După venirea lui Ceauşescu la putere, cuplarea la tehnologie şi tratatul cu FMI, decalajul a scăzut drastic la 40 ani în 1980. 

Dar după decuplarea de  tehnologie şi anii de raţionalizare pentru plata datoriilor externe, decalajul s-a mărit la 50 ani. 

Decalajul a crescut şi mai mult după revoluţia din 1989 la aproximativ 70 ani şi a ţinut până în 1996 după renunţarea la industriile energofage. 

România a recuperat enorm după aderarea la UE şi NATO, iar azi are decalaj de 20 ani faţă de Vest. Din 1996 au crescut productivitatea şi intensitatea energiei (kW/$).

4. România a fost performantă la educaţie în anii comunismului, dar după 1990 a început dezastrul

Decalajul temporal faţă de media europeană a României privind educaţia era de 10 ani în 1960, iar în anii 1980 era chiar la egalitate. După 1985, România era cu câţiva ani mai avansată decât media europeană la capitolul educaţie.

După 1990, decalajul a crescut, România fiind în urmă cu 10 ani faţă de media UE la capitolul educaţie şi în privinţa potenţialului de şcolarizare. 

5. România este "bolnavă" de peste patru decenii 

În 1960, România era cu 10 ani mai avansată faţă de media europeană la numărul de medici. 

Dar din 1970 a scăzut numărul medicilor, România având acum decalaj de 30 ani faţă de media europeană. 

În 1960, dacă avea decalaj de 10 ani faţă de media europeană în ce priveşte creşterea speranţei de viaţă şi scăderea mortalităţii infantile, azi are 20 ani decalaj. 

6. Majoritatea românilor din mediul rural nu au canalizare, dar au smartphone-uri

La capitolul urbanizare, sociologul transmite că România avea 40 ani decalaj faţă de Uniunea Europeană în 1985, dar acum are 60 ani din cauza fenomenului de refugiu în mediu rural post 1989, migraţiei către UE care a crescut din 2005, dar şi din cauza că proiectele de infrastructură nu avansează. 

La tehnologie, România stă ceva mai bine - a avut un decalaj de 20 ani în 1990, acum are de 10 ani după ce a crescut numărul locuitorilor care deţin telefoane, calculatoare, televizoare şi electrocasnice. 

Asta înseamnă că românii din mediul rural au electrocasnice şi telefoane de ultimă generaţie, deşi nu au acces la canalizare şi au infrastructura precară. 

Fără o politică asumată, cu accent pe educaţie şi cercetare, România este sortită mediocrităţii

Sociologul a transmis că România se află în momentul de faţă în întârziere cu 40 de ani, adică cu două generaţii în urma nucleului dezvoltat al ţărilor europene bogate:  Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Italia, Spania, cu 20 de ani (cu o generaţie) în urma mediei europene, şi cu 10 ani (cu jumătate de generaţie) în urma Poloniei. 

"România a recuperat puternic  decalajului de dezvoltare până în deceniul al şaptelea al secolului trecut, dar a urmat o stagnare de  în anii 80 şi un hiatus catastrofic în primul deceniu post-decembrist, generat de schimbarea de regim.

Din 2000 încoace România a recuperat puternic din punct de vedere economic întârzierea faţă de restul Europei, odată cu integrarea în spaţiul capitalist / euroatlantic, însă pierde încetul cu încetul pasul în privinţa educaţiei şi urbanizării", a raportat Mirel Palada.  

"România are în momentul de faţă nevoi preponderent materialiste, asemănătoare cu cele pe care ţările bogate europene le aveau acum două generaţii, acum 40 de ani, în 1980: acumularea de resurse, dezvoltarea infrastructurii (e.g. autostrăzi). România se confruntă azi, în 2021, cu tensiunea dintre aceste nevoi preponderent materialiste, de creştere economică şi socială, şi politicile publice impuse de nucleul dezvoltat al Europei bogate post-materialiste, ce pun accentul pe prezervarea acumulărilor anterioare şi pe minimizarea amprentei de carbon în detrimentul creşterii economice şi a infrastructurii. 

Cum ar fi reacţionat societăţile acestor ţări în 1980 dacă o entitate supra-statală  venea să le recomande să nu construiască autostrăzi, de exemplu?", se întreabă sociologul. 

Sociologul avertizează că sunt indicii că România este pe cale să intre în capcana venitului mediu ca să-şi atingă potenţialul de dezvoltare specific ţărilor ce pun accentul pe forţa de muncă ieftină şi pe infuzia de capital şi tehnologie străine. 

"Pentru a face saltul la o societate dezvoltată, e imperios necesară  creşterea complexităţii mediului social, îndeosebi a stocului şi complexităţii educaţionale a populaţiei. În momentul de faţă, din păcate, România în loc să crească strocul / cadenţa recuperării  decalajului educaţional faţă de restul Europei, dă semne din ce în ce mai clare că pierde această cursă". 

Mirel Palada mai spune că spre deosebire de România, Polonia, o ţară asemănătoare cu noi din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, al contextului geostrategic şi al istoriei recente, a adoptat de 10 ani încoace o politică susţinută de creştere a investiţiilor în cercetare / dezvoltare. 

"Fără o astfel de politică asumată, cu accent pe educaţie şi cercetare / dezvoltare, România e sortită mediocrităţii", încheie sociologul.