Soluţia găsită de Vodafone pentru reducerea poluării

Vodafone înlocuieşte cartelele SIM de mărimea unei cărţi de credit cu un nou model, ce reduce la jumătate cantitatea de plastic utilizată pentru producerea SIM-urilor, ca parte a unei strategii la nivel de grup privind reducerea consumului de materiale plastice neesenţiale, informează compania.

Urmărește
165 afișări
Imaginea articolului Soluţia găsită de Vodafone pentru reducerea poluării

Ce soluţie a găsit Vodafone pentru reducerea poluării. Sursa: Hepta

Începând cu sărbătorile de Crăciun din 2019, magazinele Vodafone vor oferi clienţilor o serie de accesorii ecologice sub cinceptul „Roşul iubeşte Verdele” (“Red loves Green”). Acestea constau, de exemplu, în carcase de telefon 100% biodegradabile sau reciclabile şi confecţionate din plastic refolosit ce provine din deşeurile aruncate în oceane, dar şi baterii mobile externe produse din materiale sustenabile în ambalaje fără plastic. Vodafone intenţionează să-şi extindă gama de produse „Roşul iubeşte Verdele” disponibile spre comercializare pe parcursul anului 2020.

„Prin reducerea la jumătate a impactului asupra mediului, nu doar abordăm anumite probleme materiale precum emisiile de carbon şi deşeurile electronice generate, dar luăm măsuri în alte zone de impact, cum ar fi materialele plastice neesenţiale sau de unică folosinţă pe care le folosim în magazinele şi birourile noastre. Un prim pas în acest sens îl reprezintă lansarea SIM-urilor cu dimensiuni reduse la jumătate, reducerea consumului de materiale plastice neesenţiale din spaţiile noastre de birouri şi oferirea de accesorii ecologice clienţilor noştri”, a declarat Joakim Reiter, Director External Affairs, Vodafone.

De asemenea, Vodafone şi-a propus să reutilizeze, revândă sau recicleze 100% din deşeurile sale din reţea şi să îi ajute pe clienţi să prelungească durata de viaţă a dispozitivelor pe care le deţin.

Noile cartele SIM de dimensiuni reduse vor fi furnizate clienţilor din câteva ţări europene începând cu primele luni ale anului 2020 şi vor înlocui cardurile SIM de dimensiuni standard în toate cele 24 de ţări unde Vodafone este prezent până la finalul anului 2020.

Această iniţiativă va reduce deşeurile de plastic ale Vodafone cu peste 340 de tone anual şi va elimina cu până la 15 tone emisiile de CO2 din timpul producţiei şi transportului, cu fiecare tonă de plastic economisită – în total, o reducere de peste 5.000 de tone de C02 pe an.

Vodafone şi-a luat angajamentul de a elimina toate materialele plastice inutile şi alte articole de unică folosinţă, acolo unde există alternative cu impact redus, în toate magazinele şi birourile Vodafone din cele 24 de ţări unde activează, până la sfârşitul lui martie 2020. Cele 7.700 de magazine Vodafone din toată lumea nu vor mai utiliza pungi de plastic de unică folosinţă. De asemenea, se vor elimina sau reduce materialele plastice pentru marketing sau promoţionale, acestea fiind înlocuite cu articole alternative care au un impact mai mic asupra mediului.

În birourile Vodafone, consumabilele de birou din plastic utilizate frecvent – printre care pixuri şi dosare – vor fi înlocuite, acolo unde este fezabil, cu papetărie de birou reutilizabilă şi reciclabilă. Vodafone se va asigura, de asemenea, că sticlele, tacâmurile, farfuriile şi paiele din plastic de unică folosinţă utilizate pentru catering sunt eliminate, încurajând totodată folosirea sticlelor, cănilor şi a paharelor reutilizabile.

De asemenea, Vodafone îşi încurajează furnizorii să reducă, elimine sau recicleze ambalajul excesiv pentru a minimiza cantitatea de plastic din depozite.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone Group are divizii în 24 de ţări, 42 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 19 ţări. La 30 septembrie 2019, Vodafone Group avea 625 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV, incluzând toţi clienţii Vodafone din entităţile create în urma unor fuziuni şi asocieri. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.vodafone.com.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici