- Home
- Economic
- (14.10.2020, 14:02)
- Raisa Humeniuc
Soluţie de criză. Ca să nu îşi piardă afacerea, proprietarii unui hostel din Cluj închiriază camerele pe termen lung
- Anul acesta au avut în total câţi turişti aveau anii trecuţi în patru zile
- Camerele sunt închiriate acum pe termen lung de tineri români care se întorc în ţară tot din cauza crizei
- Dacă înainte un pat la hostel costa 50 de lei pe noapte, acum poţi să închiriezi o cameră începând de la 180 de euro pe lună

Tudor Sîntimbrean, administrator: „Noi acţionam în domeniul turismului. Aveam camere de o persoană, de două, de şase, de patru, de opt. Acum nemaiputând face asta, în încercarea de a ne salva munca trebuie să ne adaptăm şi am ajuns la această idee de a transforma camerele, cele în care erau mai multe paturi să le transformăm pentru una sau două persoane şi să le închiriem pe termen lung. Preţul celei mai mici camere începe de la 180 de euro pe lună, asta înseamnă cameră, living, grădină, loc de parcare, băi. Anul acesta am avut în total câţi turişti am avut anul trecut în patru zile, cred că spune tot.”
Întrebat cine sunt cei care vin să se cazeze, Tudor Sîntimbrean spune că „sunt şi studenţi, dar surpriza a fost să fie tineri români care se întorc în ţară din cauza pandemiei. Probabil nu îşi mai găsesc de lucru nici în afară.”
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu, supărat pe Hurezeanu: Îl anunţ că face parte din Guvernul României. Va pleca acasă
-
Liderul PKK îndeamnă la dezarmare şi pace, într-un moment crucial pentru conflictul kurd din Turcia
-
Poziţia Elenei Lasconi în eventualitatea în care Năsui ar vota moţiunea împotriva guvernului Ciolacu: Eu nu sunt dictator


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Trump prelungeşte anumite sancţiuni împotriva Rusiei până în 2026 / Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:55
Starmer: Marea Britanie are un adevărat prieten în Biroul Oval