Şomajul continuă să fie principala prioritate a Spaniei, iar economiştii anticipează că, ţinând cont de perspectivele economice slabe, rata de neangajare ar putea rămâne apropiată de pragul de 20% pentru tot restul anului.
O victimă directă a activităţii economice slabe şi a ratei şomajului este venitul dispensabil al populaţiei, care s-a prăbuşit în urma crizei economice şi continuă să scadă, afectând cheltuielile de consum şi toate sectoarele economice care depind de nivelul de trai.
Numărul şomerilor a crescut la 4,7 milioane de oameni, majoritatea provenind din sectorul serviciilor şi industria construcţiilor.
Datele arată totodată că, în ultimul trimestru al anului trecut, la creşterea ratei şomajului a contribuit şi numărul mai mare de persoane care s-au alăturat populaţiei active.
Guvernul Spaniei este pe cale să aprobe reforma sistemului de pensii, care va creşte vârsta minimă de pensionare la 67 de ani.