Şomajul din SUA a atins un nou record al ultimilor 26 de ani
În august, rata şomajului a fost de 9,7%.
De la declanşarea recesiunii, în decembrie 2007, numărul şomerilor din Statele Unite a crescut cu 7,6 milioane de persoane, la 15,1 milioane de persoane.
„Datele Departamentului Muncii reflectă presiunile existente în economia SUA„”, a declarat Kevin Caron, analist la compania Stifel, Nicolaus & Co din Florham Park, New Jersey.
Caron a arătat că, pe măsură ce intervenţia guvernului pentru susţinerea pieţelor se apropie de sfârşit, se poate observa că sectorul privat nu dă încă semne de refacere.
Preşedintele Wal-Mart Stores, Rob Walton, anticipează la rândul său că îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa americană va fi lentă.