Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: Barca noastră e barca periferiei, să nu avem iluzii că dezvoltarea stă numai în atingerea de deficite bugetare
Tot mai mulţi oficiali români subliniază de câte ori au ocazia că România nu este într-o stare aşa de rea precum Grecia. Situaţia aminteşte de cea de pe parcursul anului 2008, înainte de criza Lehman Brothers, când aceiaşi oficiali arătau către Ungaria ca pe "oaia neagră", care a trebuit să se împrumute de la FMI din cauza derapajelor fiscale.

Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF: Barca noastră e barca periferiei, să nu avem iluzii că dezvoltarea stă numai în atingerea de deficite bugetare (Imagine: ZF)
Ziarul Financiar a atras atunci atenţia - "să nu văităm Ungaria, că are cel puţin cinci ani înaintea noastră". Acum mulţi ajung să vaite Grecia. Păi Grecia are 20-30 de ani înaintea noastră, nu cinci ani.
Şi nu numai cu Ungaria era făcută comparaţia care ne-ar fi "avantajat" atunci, ci şi cu ţările baltice, care începuseră deja tăierile de salarii.
În 2009, când Ziarul Financiar l-a întrebat pe preşedinte dacă va fi nevoie şi în România de o asemenea măsură, tonul a fost ridicat: "În niciun caz". 2010 a dovedit contrariul.
O fi Grecia în criză, dar nu premierul Greciei a participat ieri la deschiderea unei fabrici de produse lactate cu capital românesc la Salonic, ci premierul Emil Boc la Braşov, la Olympus Diary, investiţie de 30 de milioane de euro.
Şi spune-i unui grec că e în criză, că primul lucru pe care ţi-l spune este câte românce lucrează în Grecia pe câteva sute de euro pe lună.
Cine cumpără pe cine, cine pe cine angajează, acolo se vede puterea economiei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere
-
astăzi, 14:42
Schi alpin: Mikaela Shiffrin intră în istorie după ce a obţinut a 100-a victorie la Cupa Mondială