OMV, despre o posibilă vânzare a Petrom. Primele zvonuri au apărut în presa austriacă

Publicat: 15 04. 2021, 10:03
Actualizat: 15 04. 2021, 10:05

„Aceasta nu este o informaţie publicată, sunt doar zvonuri publicate, aşa că vă rugăm să înţelegeţi că noi nu comentăm asupra unor zvonuri“, au transmis reprezentanţii OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, la solicitarea ZF.

Reacţia vine după ce în presa austriacă, mai precis în ziarul Kurier, au apărut informaţii neoficiale potrivit cărora Rainer Seele, CEO-ul OMV, ar fi avut discuţii cu Mubadala Petroleum and Petrochemicals Holding Company L.L.C, Abu Dhabi (MPPH), al doilea cel mai puternic acţionar al OMV, privind o potenţială preluare din partea MPPH a acţiunilor pe care austriecii de le deţin în OMV Petrom.

Austriecii de la OMV controlează 51% din Petrom, cea mai mare companie listată la Bursa de la Bucureşti, adică au un pachet de circa 2,5 miliarde de euro.

Austriecii au intrat în acţionariatul Petrom în anul 2004.