- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Spitalul privat Euromaterna din Constanţa vizează afaceri cu 14% mai mari în acest an, de 4 mil euro
Spitalul privat de obstretică-ginecologie Euromaterna din Constanţa estimează pentru acest an o cifră de afaceri de patru milioane de euro, în creştere cu 14,2% faţă de anul trecut, datorită creşterii cererii pentru servicii medicale private.
Unitatea a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro.
"Estimăm ca la sfârşitul acestui an să înregistrăm o cifră de afaceri de patru milioane de euro. Această evoluţie va fi determinată de creşterea adresabilităţii către serviciile private de sănătate", a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele CA al Euromaterna, Ion Ruşa.
Spitalul Euromaterna a fost inaugurat în luna mai a anului 2009, în urma unei investiţii de aproximativ şapte milioane de euro.
Până în prezent, în cadrul spitalului au fost înregistrate peste 1.600 de naşteri, dintre care aproximativ 1.100 în anul 2010.
Preţul unei naşteri normale se ridică în cadrul unităţii la 4.500 de lei, în timp ce o cezariană costă 5.000 lei. "Cu aceste tarife am inaugurat spitalul nostru, nu le-am modificat până acum şi intenţionăm ca pe parcursul întregului an 2011 ele să rămână aceleaşi", a adăugat Ruşa.
Compania a investit anul trecut aproximativ 300.000 de euro pentru achiziţionarea de aparatură, iar în 2011 şi-a bugetat 200.000 de euro în acest scop.
În cadrul spitalului se pot efectua şi testări pentru depistatea deficienţelor de auz ale bebeluşilor, precum şi screening-uri complete pentru nou-născuţi, prin care sunt depistate peste 20 de boli.
În prezent, spitalul Euromaterna are 104 angajaţi.
Compania Euromaterna este controlată de medicii Ion Ruşa cu 31,9% din acţiuni, Dan Mugurel Raica (21,2%), Ioana Luţescu (10,6%), Ion Luţescu (10,6%), Florian Dantes (10,6%), Ron-El Rafael Jakob (10%) şi Asan Rucni (5%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Guvernul PSD – PNL a distribuit presei scrisoarea Guvernului ucrainean trimisă acum 9 luni care explică de ce George Simion are interdicţie în Ucraina
-
Rareş Bogdan, despre scrisoarea Kievului: Ciolacu minte, şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2
-
Iohannis s-a văzut cu Scholz la Berlin: discuţii despre stimularea investiţiilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO