CE a adoptat un proiect care prevede divizarea marilor grupuri energetice

Publicat: 19 09. 2007, 17:06
Actualizat: 05 11. 2012, 16:12

"Proiectul a fost adoptat", a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

Companiile de utilităţi vor fi obligate să vândă reţelele de distribuţie a energiei sau să transfere controlul asupra acestora unor operatori independenţi.

Măsurile vor contribui la creşterea investiţiilor în infrastructură, precum şi la accesul mai uşor al unor noi firme în sectorul energetic, potrivit reprezentanţilor CE.

Executivul comunitar cere în acelaşi timp statelor membre să-i acorde dreptul să respingă prin veto încercările unor companii din afara Uniunii de a prelua participaţii mari sau chiar controlul asupra reţelelor de gaze şi electricitate din Europa.

Comisia a propus adoptarea unei clauze de salvgardare pentru ca astfel de achiziţii să fie condiţionate de respectarea reglementărilor comunitare în domeniu.

Printre companiile care ar putea fi vizate de propunerea CE se află grupul rus Gazprom şi compania algeriană Sonatrach.