Spotify se lansează astăzi la Bursa din New York. Care este valoarea iniţială a acţiunii

Acţiunile Spotify vor fi tranzacţionate public pentru prima oară marţi, când compania debutează pe bursa din New York. Cotarea Spotify, cu o valoare de piaţă de 20 de miliarde de dolari, este neconvenţională: nu emite acţiuni noi, relatează BBC. Preţul de pornire: 132 de dolari/acţiune.

Urmărește
776 afișări
Imaginea articolului Spotify se lansează astăzi la Bursa din New York. Care este  valoarea iniţială a acţiunii

Spotify se lansează astăzi la Bursa din New York. Care este valoarea iniţială a acţiunii

Deşi nu emite acţiuni noi, cele deţinute de investitorii privaţi ai firmei vor fi disponibile, iar unii analişti prevăd că listarea va accelera Spotify în cursa spre profitabilitate.

Ceea ce reprezenta o mică platformă muzicală suedeză a crescut rapid în ultimii ani, adăugând milioane de utilizatori la serviciul său gratuit şi convertindu-i pe mulţi la serviciul de abonament profitabil, potrivit BBC.

Spotify este acum lider mondial în rândul companiilor de streaming muzical, cu peste 70 de milioane de clienţi plătitori de abonament, de două ori mai mulţi decât Apple.

La începutul lunii martie, serviciul de muzică online Spotify a anunţat că se va lista pe 3 aprilie la Bursa din New York, compania mizând pe o valoare de piaţă de 23 de miliarde de dolari în cadrul unei oferte care încalcă regulile clasice. Mai exact, serviciul de streaming muzical suedez anunţa atunci că îşi va lista acţiunile direct în piaţă, ocolind oferta publică iniţială.

Spotify a vândut şi anul trecut acţiuni, în tranzacţii private, la preţuri cuprinse între 37,5 şi 125 de dolari pe acţiune, iar în acest an iese cu 132 de dolari/acţiune.

În baza preţurilor avansate de Spotify, valoarea de piaţă a companiei ar putea fi cuprinsă între 6,3 miliarde de dolari şi peste 23 miliarde de dolari.

Compania a înregistrat venituri de 4 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu aproape 40%, de la 2,95 miliarde de euro în 2016, dar a suferit o pierdere de 1,2 miliarde de dolari.

Spotify s-a lansat şi în România, luna trecută, cu o versiune gratuită şi una premium bazată pe un abonament lunar.

Potrivit administratorilor, aplicaţia Spotify rulează atât pe dispozitive mobile, cât şi pe laptop, PC sau tabletă, muzica fiind disponibilă oriunde: Wi-Fi & boxe Bluetooth, TV, Google Chromecast şi PlayStation4 şi PlayStation3, cu aplicaţia Spotify ca telecomandă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici