Statele Unite au eliminat China de pe o listă „neagră”, cu câteva zile înainte de semnarea acordului comercial

Publicat: 14 01. 2020, 10:05
Actualizat: 29 03. 2020, 00:54

În luna august, Administraţia SUA a stabilit că Beijingul manipulează valoarea monedei sale naţionale, yuan, fiind pentru prima oară după anul 1994 când Washingtonul aplică această etichetă Chinei.

„China şi-a asumat angajamente executorii de a se abţine de la devalorizare concurenţială, promovând în acelaşi timp transparenţă şi responsabilitate”, a afirmat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni.

După aproape doi ani de tensiuni în plan comercial, China şi SUA ar urma să semneze miercuri un acord comercial iniţial.

În urma eliminării Chinei, pe lista Washingtonului privind manipularea valutară nu mai figurează nicio ţară.

În mai multe rânduri, preşedintele american Donald Trump a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un „joc major de manipulare monetară” pentru a concura cu Statele Unite, adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru.

O valoare mai scăzută a dolarului ar stimula exporturile americane, însă ar putea determina investitorii străini, care finanţează datoria federală, să renunţe la investiţiile în SUA din cauza deprecierii monedei americane, întrucât acest lucru le-ar diminua profiturile.