Statele Unite impun sancţiuni filialei Rosneft care activează în Venezuela

Publicat: 19 02. 2020, 12:10
Actualizat: 19 02. 2020, 12:12

Decizia îngheaţă orice active deţinute americane ale Rosneft Trading SA din Elveţia şi ale preşedintelui acesteia, Didier Casimiro.

Firma este acuzată că l-a ajutat pe preşedintele Nicolás Maduro să sustragă industria petrolieră din Venezuela sancţiunilor americane.

SUA îl acuză pe Maduro că administrază un regim corupt şi brutal, acuzaţie pe care acesta a respins-o în mod repetat.

Petrolul domină economia Venezuelei, reprezentând aproape toate veniturile din export. Însă producţia s-a prăbuşit în ultimii ani, iar ţara se află într-o criză economică profundă.

SUA îl susţin pe liderul opoziţiei, Juan Guaidó, care anul trecut s-a declarat preşedinte interimar.

La începutul acestei luni, SUA au impus sancţiuni companiei aeriene de stat Conviasa din Venezuela, spunând că compania era folosită pentru „transferul oficialilor corupţi din întreaga lume”.

Între timp, Rusia, un susţinător cheie al preşedintelui Maduro, s-a angajat să sporească cooperarea economică şi militară cu guvernul din Caracas.

„Rosneft Trading SA şi preşedintele său au intermediat vânzarea şi transportul de ţiţei venezuelene”, a declarat secretarul pentru Comerţ Steven Mnuchin.

„Statele Unite au precizat clar că vor lua în considerare ridicarea sancţiunilor pentru cei care întreprind acţiuni concrete, semnificative şi verificabile pentru susţinerea ordinii democratice în Venezuela”, se arată în declaraţie.

Rosneft şi Rosneft Trading SA au făcut deja obiectul restricţiilor americane, după implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina din 2014.

Ministerul rus de externe a condamnat sancţiunile. „Rusia nu acceptă categoric măsuri restrictive unilaterale prin care SUA încearcă să îşi impună voinţa în întreaga lume”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Instituţia a adăugat că sancţiunile nu vor putea influenţa politicile ruse faţă de Venezuela sau de orice altă ţară.