- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.05.2018, 18:17)
- Dan Straut
Statul, captivul furnizorilor IT. Ce le recomandă Consiliul Concurenţei autorităţilor publice
„Autorităţile devin dependente de un singur furnizor sau distribuitor, în principal la achiziţionarea de aplicaţii software dezvoltate la cerere şi de dispozitive medicale”, a constatat Consiliul Concurenţei într-un studiu privind efectul de captivitate în achiziţii publice publicat luni.
Urmărește
224 afișări
Statul, captivul furnizorilor IT. Ce le recomandă Consiliul Concurenţei autorităţilor publice
Potrivit studiului, „autorităţile care achiziţionează aplicaţii software create pentru specificul activităţii lor devin, de cele mai multe ori, captive pe termen lung de furnizorul acestora, deoarece orice dezvoltare ulterioară poate fi făcută doar de acesta”.
Pentru a diminua efectul de captivitate, Consiliul Concurenţei susţine ca atunci când redactează caietele de sarcini pentru a achiziţiona aplicaţii, acesta ar trebui să conţină şi prevederi referitoare la livrabilele proiectului şi transfer de cunoştinţe. „Pe lângă soluţia software funcţională, beneficiarul se va asigura că îi vor fi furnizate şi alte livrabile conexe, cum ar fi documentaţie tehnică de proiect, codul sursă, documentaţia tehnică de utilizare, documentaţia de administrare şi operare, planuri de testare etc.”, menţionează instituţia.
În urma studiului, Consiliul Concurenţei a mai constatat că şi la achiziţia echipamentelor medicale se întâmpină aceleaşi dificultăţi: atât consumabilele, cât şi piesele de schimb, trebuie să fie compatibile cu modelul de aparat deţinut de unitatea medicală. În caz contrar, pot apărea erori de funcţionare.
În acest sens, Consiliul Concurenţei recomandă ca unităţile medicale, atunci când redactează caietul de sarcini, să analizeze atent caracteristicile tehnice ale produsului pe care îl deţin, performanţa bunului care va fi cumpărat, costurile de mentenanţă post-garanţie, precum şi costurile pieselor de schimb.
Studiul poate fi consultat pe pagina web a instituţiei, www.consiliulconcurentei.ro.
„Pentru a elabora concluzii finale corecte şi pentru a face recomandări utile în vederea îmbunătăţirii mediului concurenţial de pe aceste pieţe, Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de sugestii şi propuneri. Acestea pot fi transmise prin fax, la numerele 021/405.44.16 sau 021/405.44.19 prin e-mail la adresa licitaţii@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 30 zile de la data prezentului anunţ”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone