- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (16.10.2011, 12:36)
- Thomas Dinca ,
Statul este dispus să cedeze până la 34% din acţiunile Poştei pentru majorarea capitalului
Statul pregăteşte cooptarea în structura acţionariatului Poştei Române (CNPR) a unui investitor care să contribuie financiar la majorarea capitalului social al companiei, acesta urmând să preia în schimb până la 34% din acţiunile operatorului poştal naţional, reiese dintr-un document guvernamental.
Urmărește
349 afișări
Statul este dispus să cedeze până la 34% din acţiunile Poştei pentru majorarea capitalului
În urma majorării de capital, statul va păstra pachetul majoritar de acţiuni, dar şi-ar putea reduce participaţia până la 51% din titluri. În acelaşi timp, Fondul Proprietatea şi-ar putea reduce cota de participare la Poşta Română la 15% dacă nu va participa la majorarea capitalului.
Cu pierderi de 29 milioane euro în 2010, Compania Naţională Poşta Română este controlată în prezent de Ministerul Comunicaţiilor, care deţine 75% din acţiuni, şi de Fondul Proprietatea, cu 25%.
Documentul citat prevede însă o majorare de capital la Poşta Română, "în urma căreia statul să deţină minim 51% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea minim 15%".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Conform aceleiaşi surse, investitorul va avea dreptul să propună o echipă care să asigure managementul companiei pe o perioadă de minimum 10 ani.
În luna august, minstrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a anunţat că discută cu reprezentanţii operatorilor poştali naţionali din Belgia, Austria şi Germania pentru intrarea în acţionariatul Poştei Române, proces care va avea ca efect implicarea în managementul operaţional şi capitalizarea companiei.
Ministrul a afirmat că statul nu va ceda controlul CNPR, urmând să deţină pachetul majoritar de acţiuni din capitalul social în eventualitatea atragerii unui investitor.
"Au fost discuţii neoficiale şi cu reprezentanţii Fondului Proprietatea, care, în principiu, şi-au exprimat acordul pentru un astfel de proces", a spus Vreme.
El a adăugat că nu poate avansa un termen privind lansarea acestui proces, dar a menţionat că doreşte conturarea unei opinii clare şi precise într-un interval de timp cât mai scurt.
În urmă cu trei săptămâni, premierul Emil Boc s-a întâlnit, la Bucureşti, cu omologul său belgian, Yves Leterme, oficialul străin anunţând atunci că operatorul naţional de poştă din Belgia, bpost, vrea să devină acţionar minoritar la Poşta Română.
Surse oficiale participante la discuţie au declarat atunci pentru MEDIAFAX că bpost vrea să preia un pachet minoritar de acţiuni la Poşta Română.
Compania Poşta Română dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.
Bugetul CNPR pentru acest an prevede venituri totale de 1,51 miliarde de lei, de la 1,4 miliarde de lei în 2010, şi un profit brut de 2,34 milioane de lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe