Contractul, în valoare de 35,5 milioane euro, a fost încheiat în 2001 de fostul Guvern cu firma germană Bundesdruckerei pentru realizarea unui nou model de paşaport românesc, cu elemente de siguranţă corespunzătoare cerinţelor UE, precum şi pentru livrarea consumabilelor şi a tehnicii aferente.
Procedurile de selectare a firmei, prin licitaţie internaţională, au fost derulate de Secretarul General al Guvernului, condus atunci de Şerban Mihăilescu, iar contractul a fost semnat de directorul general al RA-APPS din acea perioadă, Eugen Bejenariu.
Bolojan a arătat că RA-APPS a încheiat ulterior, până în aprilie 2007, un număr de 11 acte adiţionale prin care valoarea contractului de furnizare a produselor consumabile a fost majorată nejustificat, în lipsa documentelor necesare şi fără indicarea unui preţ pe bucată.
Ultimul act adiţional, încheiat în luna aprilie, majora valoarea totală a contractului cu 1,1 milioane euro pentru livrarea de componente hardware.