Prima pagină » Economic » Steve Jobs a intrat în concediu medical, iar acţiunile Apple au scăzut cu 7,7%

Steve Jobs a intrat în concediu medical, iar acţiunile Apple au scăzut cu 7,7%

Directorul general al Apple, Steve Jobs, a intrat în concediu medical, iar acţiunile companiei au scăzut la bursa din Frankfurt cu 7,7% în urma informaţiei, transmite Bloomberg.
Steve Jobs a intrat în concediu medical, iar acţiunile Apple au scăzut cu 7,7%
Liliana Micu
17 ian. 2011, 17:11, Economic

„La cererea mea, consiliul de administraţie mi-a acordat un concediu medical, pentru a mă putea concentra pe îngrijirea sănătăţii. Voi continua să fiu director general şi mă voi implica în deciziile strategice ale companiei”, a afirmat Jobs.

Responsabilităţile curente ale lui Jobs vor fi preluate de directorul operaţional, Tim Cook, se arată într-un comunicat al companiei.

„Iubesc Apple şi sper să revin cât mai curând posibil”, a scris Jobs într-un mail adresat angajaţilor.

Acţiunile Apple au scăzut cu până la 7,7% în tranzacţiile din Germania, la 240,1 euro pe unitate.

Bursele din Statele Unite sunt închise luni pentru o sărbătoare publică, dar la închiderea de vineri titlurile Apple au fost cotate la 348,48 dolari pe unitate.

Jobs s-a retras din activitate în ianuarie 2009 din motive de sănătate, dar a continuat să se implice în deciziile strategice. Responsabilităţile sale au fost preluate atunci tot de Tim Cook.

Directorul general al Apple a suferit de cancer pancreatic şi a fost supus unui transplant de ficat. El a revenit în companie la sfârşitul lunii iunie 2009.

Steve Jobs este unul dintre fondatorii Apple, în 1976. După un conflict cu membrii conducerii, Jobs a plecat din companie în 1985, dar a revenit în 1997, într-o perioadă în care Apple era în dificultate.

Jobs a lansat conceptul computerelor multifuncţionale şi a aparatelor iPod şi iPhone, contribuind astfel la revenirea la succes a Apple.