Sterling nu poate transfera drepturile din acordul cu ANRM decât cu acceptul Agenţiei

Sterling Resources nu va putea să transfere, total sau parţial, unei persoane sau companii vreunul din drepturile, privilegiile, îndatoririle sau obligaţiile asumate prin acordul cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), fără încuviinţarea scrisă a Agenţiei.

Urmărește
79 afișări
Imaginea articolului Sterling nu poate transfera drepturile din acordul cu ANRM decât cu acceptul Agenţiei

Sterling nu poate transfera drepturile din acordul cu ANRM decât cu acceptul Agenţiei

"Titularul nu va transfera total sau parţial niciunei persoane, firme sau corporaţii care nu este parte la acest Acord, niciunul din drepturile, privilegiile, îndatoririle sau obligaţiile ce-i revin conform acestui acord, fără încuviinţarea scrisă, prealabilă, a Agenţiei", conform actului adiţional la contractul dintre ANRM şi Sterling pentru perimetrele Pelican şi Midia.

În baza acordului, Sterling va plăti redevenţe pentru petrolul extras din cele două perimetre din Marea Neagră.

În acordul iniţial, încheiat în 1992 între Rompetrol, care era atunci deţinută de stat, şi firmele Enterprise Oil şi Canadianoxi, nu era prevăzută plata niciunei redevenţe, acordul fiind unul de explorare şi împărţire a producţiei. Ulterior, Rompetrol, care a fost privatizată, a fost înlocuită de ANRM, iar cele două firme de Sterling Resources.

"Un element important care face necesară modificarea tipului de acord petrolier este acela că, în contractul de explorare şi împărţire a producţiei, nu este prevăzută plata unei redevenţe petroliere, ceea ce ar conduce la crearea unor condiţii discriminatorii faţă de titularii acordului de concesiune. Totodată, exceptarea de la plata redevenţei poate fi interpretată şi ca o facilitate acordată unui titular, în dezacord cu legislaţia Uniunii Europene", se arată în nota de fundamentare a HG 1.446 din 2008 privind încheierea actului adiţional 11 la acordul de explorare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele XVIII Pelican şi XV Midia, încheiat în 1992.

Nota de fundamentare precizează că era necesară modificarea contractului de explorare şi împărţire a producţiei din cauza schimbărilor codului fiscal, a legii mediului şi a legii petrolului.

Un alt motiv a fost cel privind statutul ANRM, care ca agenţie de stat, ar fi în conflict de interese.

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că prin contractul încheiat între ANRM şi Sterling pentru cele două perimetre s-a trecut de la principiul împărţirii producţiei între firmă şi stat la un acord petrolier şi de concesiune, cu plata doar a unei redevenţe.

Citeşte şi:

ANRM a publicat pe site actul adiţional al contractului cu Sterling

Boc a desecretizat actul adiţional cu Sterling

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici