ZF: Nicăieri în UE contribuţiile sociale nu sunt trecute integral în sarcina angajatului. Cui foloseşte acest experiment prin care este chemată să treacă, iarăşi, România?

Din punctul de vedere al filosofiei taxării, împărţirea poverii contribuţiilor sociale în mod egal între angajat şi angajator are un rost. Oamenii sunt, mai ales la început de carieră, puţin conştienţi că au nevoie de pensie peste 40 de ani de activitate sau de îngrijiri medicale.

De aceea, angajatorul este chemat să contribuie la fondul de pensie al salariatului şi la fondul de sănătate, în mod egal cu salariatul.

Ideea este că angajatorul are o responsabilitate faţă de salariat, nu numai în a-i plăti munca prestată, dar şi pentru a-i asigura o viaţă sănătoasă şi o securitate socială.

Bolojan: Întărirea flancului estic NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, o prioritate

23:08

Ilie Bolojan anunță că România nu va dubla cheltuielile de apărare

23:06

Altfel, de ce mai există legislaţia muncii cu toate prevederile sale? În condiţiile schimbărilor preconizate de la 1 ianuarie 2018,  angajatul devine pur şi simplu un furnizor căruia, pe lângă preţul muncii livrate, i se mai plătesc şi alte taxe, în cazul nostru contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. Nu se înţelege de ce tocmai PSD, un partid care se defineşte ca fiind la stânga eşichierului politic, insistă pentru această schimbare prin care practic angajatorii se derobează de orice responsabilitate cu privire la securitatea socială şi sănătatea angajaţilor.

Împărţirea contribuţiilor sociale între angajat şi angajator nu este doar un calcul contabil, ci o exprimare a unei filosofii, a unui concept, aşa cum e cel de egalitate în faţa legii sau de inviolabilitate a proprietăţii.

Este o chestiune care ar presupune poate un referendum. Este o schimbare prea mare pentru a fi pusă la cale peste noapte, în doar câteva luni.

În  plus, această mişcare naşte foarte multe întrebări privind modul de aplicare. Pentru ca angajaţii din sectorul privat să rămână cu acelaşi salariu net, angajatorul trebuie să mărească salariul brut cu 22%, iar întrebarea este de ce ar face-o în condiţiile în care nimeni nu-l poate obliga.

În contractele de muncă sunt trecute salariile brute. Pentru a asigura acelaşi salariu net pentru angajaţii din companiile şi instituţiile de stat,  majorarea salariilor brute se pot legifera. Însă ce facem cu sectorul privat? Este complet neclar de ce vrea actuala guvernare această reformă.

Cui foloseşte o majorare a salariului brut pe hârtie?

CITEŞTE continuarea ARTCOLULUI DIN ZIARUL FINANCIAR