Inspectorii din partea Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au plecat din Grecia pe 2 septembrie, suspendând discuţiile pentru cea de-a şasea tranşă, după ce guvernul a ratat ţintele fiscale din acord şi nu a reuşit să convingă creditorii internaţionali că măsurile de austeritate şi reformele adoptate califică statul pentru continuarea programului de finanţare externă.
În pofida tensiunilor, analiştii anticipează că discuţiile se vor încheia cu plata tranşei de 8 miliarde euro, bani de care statul are nevoie disperată pentru a evita intrarea în faliment luna viitoare.
„Cred că miniştrii Finanţelor din zona euro vor debloca, în final, următoarea tranşă din ajutoarele financiare către Grecia. Nu vor îndrăzni să închidă robinetul Greciei acum, este o decizie politică”, comentează economistul Commerzbank Joerg Kraemer.
Plecarea misiunii UE/FMI la începutul acestei luni a dat naştere la speculaţii despre intrarea Greciei în faliment, liderii de la Atena, Bruxelles şi Washington temându-se că un astfel de incident ar putea pune în pericol sistemul financiar global.
Guvernul elen a decis în final să reducă salariile din sectorul public cu 20%, să dea startul unor concedieri masive în rândul bugetarilor şi să crească puternic taxele pe proprietate, închizând în acelaşi timp „buclele” din lege care avantajau evazioniştii.
Înainte să revină la Atena, misiunea UE/FMI a cerut asigurări scrise din partea autorităţilor elene că noile angajamente fiscale şi de reformă vor fi îndeplinite, subliniind lipsa de încredere în liderii greci după derapajele fiscale repetate şi întârzierea reformelor şi privatizărilor.
Premierul George Papandreou şi ministrul Finanţelor Evangelos Venizelos au oferit asigurări în scrisori transmise oficialilor internaţionali, al căror conţinut nu a fost făcut public, însă a condiţionat revenirea inspectorilor la Atena.
Guvernul elen a intrat joi dimineaţă în şedinţă, pentru a discuta o nouă scară de salarizare pentru funcţionarii publici şi pentru a stabili cum va fi aplicată o măsură prin care 30.000 de angajaţi din sectorul public vor lucra pe 60% din salariu timp de 12 luni. În această perioadă, cei 30.000 de salariaţi vizaţi trebuie să-şi găsească un alt loc de muncă la stat, sau vor fi concediaţi.
Programul misiunii UE/FMI în Grecia nu este cunoscut, însă discuţiile se vor concentra cu siguranţă pe strategia de reducere accelerată a deficitului bugetar.