- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Stoica (GFR): Analizăm varianta să cerem o ordonanţă în instanţă pentru continuarea privatizării CFR Marfă
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), a declarat marţi că analizează posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială în justiţie prin care privatizarea CFR Marfă să continue.
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
"Putem analiza posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială în justiţie pentru ca privatizarea CFR Marfă să continue", a declarat Stoica, proprietarul GFR.
Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.
Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Preşedinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot şi pune ştampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăţi că exişti
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
Alegeri prezidenţiale 2024, primul tur. Unde se pune ştampila şi cum arată buletinul de vot
Consiliul Concurenţei nu a putut da avizul până luni, instituţia cerând date suplimentare privind tranzacţia.
GFR a notificat în data de 24 septembrie Consiliului Concurenţei concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 51% din acţiunile CFR Marfă. Întrucât documentaţia depusă nu era completă, Consiliul Concurenţei a solicitat GFR transmiterea tuturor informaţiilor până pe data de 21 octombrie 2013.
GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. Pentru finalizarea privatizării GFR ar fi trebuit să mai achite 170 milioane de euro.
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni/
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO