Astfel, din luna martie, aceste produse vor fi disponibile în Marea Britanie, Germania, Franţa, Spania, Polonia, Belgia şi Olanda.
Din aprilie, Panasonic va comercializa frigidere şi maşini de spălat în Suedia, Norvegia şi Danemarca, iar din luna mai în Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria şi Croaţia.
În septembrie, compania urmează să intre şi pe piaţa de profil din Italia.
Conducerea grupului speră că va atrage cumpărătorii europeni prin tehnologiile ecologice utilizate.
În Europa, Panasonic comercializează deja aparate de aer condiţionat, aspiratoare şi cuptoare cu microunde, dar electrocasnicele mari vor concura cu producători europeni consacraţi precum Bosch, Siemens şi Electrolux.
Panasonic este cel mai mare producător de televizoare cu plasmă la nivel mondial, compania comercializând în Europa şi produse digitale.