- Home
- Economic
- MIERCUREA CIUC, (23.11.2013, 15:10)
- Departamentul Corespondenţi
Ştrandul cu apă sărată din Praid, investiţie de 1,55 milioane euro, va fi funcţional în aprilie 2014
Cel mai mare ştrand cu apă sărată din Transilvania, cu o suprafaţă de aproximativ 5.600 de metri pătraţi, se construieşte la Praid, investiţia de 1,55 milioane de euro, realizată din fondurile salinei din staţiune, urmând să fie predată la cheie la sfârşitul lunii aprilie 2014.
Urmărește
4805 afișări
Ştrandul cu apă sărată din Praid, investiţie de 1,55 milioane euro, va fi funcţional în aprilie 2014 (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
Studiul de fezabilitate al proiectului privind construirea ştrandului din staţiunea Praid, judeţul Harghita, a fost aprobat în 2012, iar anul acesta, în aprilie, au început lucrările în valoare de 1,55 milioane de euro, realizate din fondurile proprii ale Salinei Praid.
"Este cea mai mare investiţie la niveul societăţii şi chiar la nivelul ministerului. La sfârşitul anului va fi realizată în proporţie de 80 la sută şi termenul de predare la cheie a ştrandului este 30 aprilie 2014. După previziunile mele, se şi realizează până atunci", a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan.
Reprezentantul constructorului, Ioan Petrea de la compania Izorep Târgu Mureş, a afirmat că la ştrandul din Praid se lucrează cu program prelungit, cu aproximativ 50 de muncitori şi că lucrarea este "destul de pretenţioasă" din cauza "agresivităţii" sării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Potrivit acestuia, cea mai dificilă fază a construcţiei, betonarea bazinelor - "cele mai mari realizate până în prezent" -, a fost finalizată.
El a spus că, din punct de vedere arhitectural, ansamblul de la Praid "depăşeşte orice construcţie de gen" ridicată până în prezent în România.
Ştrandul are o suprafaţă de 5.616 metri pătraţi şi două bazine, unul pentru adulţi, cu o suprafaţă de 1.092 de metri pătraţi, şi unul pentru copii, de 253 de metri pătraţi, care comunică între ele, având adâncimi de la 1,20 la 1,60 de metri.
"Aici va fi cel mai mare ansamblu de acest gen din toată Transilvania şi până la această dată nu am văzut în România - şi am umblat destul - un ştrand la fel de frumos. Vom avea două bazine, pentru adulţi şi pentru copii, cu bar inclus în bazin, în apă, lumini ambientale, un sistem modern de filtrare şi de barbotare a apei, vom avea restaurant, zonă de plajă sus, la etaj, cât şi jos, în zona piscinelor", a afirmat Ilie Colorian, şeful Serviciului Turism al Salinei Praid.
Zona de plajă acoperă o suprafaţă de 2.478 de metri pătraţi şi se întinde de-a lungul bazinelor, dar şi pe o terasă amplasată pe acoperişul unei clădiri care face parte din ansamblu. Pentru cei care nu vor să se întindă pe nisip, sunt asigurate 540 de locuri pe şezlonguri.
În clădirea cu etaj vor funcţiona o linie de autoservire, bucătăria, depozitele pentru alimente şi băuturi, un bar, o terasă-restaurant descoperită şi una acoperită, un magazin, vestiarele, duşurile şi o zonă de masaj. Apa caldă menajeră şi pentru duşuri va fi produsă de instalaţii solare.
Conform calculelor făcute de specialiştii Salinei Praid, investiţia va fi recuperată în şapte ani şi reprezintă primul punct al unui studiu amplu de dezvoltare turistică iniţiat de conducerea minei de sare din Harghita.
"Avem un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea Salinei Praid care cuprinde mai multe puncte: dezvoltarea bazei de tratament din salină cu un nivel mai jos, la orizontul 375, chiar sub încăperile actualei baze, construirea unui hotel de 4 stele împreună cu parteneri privaţi, realizarea unui camping cu căsuţe şi restaurant şi acest ştrand. Primul punct, ştrandul, l-am început şi anul viitor turiştii se vor putea bucura de efectele lui binefăcătoare", a spus directorul Salinei Praid.
Seprodi Zoltan a menţionat, totodată, că realizarea acestor obiective depinde de sursele de finanţare. El a explicat că numai hotelul de patru stele, de exemplu, are un buget prevăzut în studiul de fezabilitate de aproximativ 15 milioane de euro, sumă care ar putea fi asigurată printr-un proiect european combinat cu parteneriate private şi "bineînţeles, cu voinţă politică".
Studiul integral de dezvoltare turistică a Salinei Praid ar avea nevoie de aproximativ 22 de milioane de euro pentru a se putea materializa, bani care ar putea fi atraşi prin proiecte cu finanţare europeană şi guvernamentală şi din parteneriate private.
Salina Praid, aflată în subordinea Companiei Naţionale a Sării - Salrom, a înregistrat în primele zece luni un profit de 3,6 milioane lei, de la un câştig de 1,5 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2002 şi mizează pe un avans de 30% pe ansamblul întregului an, ca urmare a majorării livrărilor de sare la niveluri record.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe