Strategia Teritorială: Românii din mediul rural câştigă cu 25% mai puţin decât cei din mediul urban

„În oraşe, veniturile gospodăriilor provin în proporţie de peste 60% din salarii, în timp ce principala sursă a veniturilor gospodăriilor rurale o reprezintă producţia agricolă (peste 40% din totalul veniturilor). Diferenţele de nivel şi structură a cheltuielilor de consum sunt mari şi în plan regional: cel mai înalt nivel mediu lunar pe persoană s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov, iar cel mai scăzut în regiunea Sud-Vest Oltenia”, arată autorii Strategiei.

Documentul semnalează şi „existenţa unor disparităţi însemnate de dezvoltare a spiritului antreprenorial între mediul urban şi cel rural, în condiţiile în care comunele asigură doar circa 20% dintre companiile active şi din locurile de muncă de la nivel naţional, acestea fiind dependente, în cele mai multe cazuri, de mediul de afaceri din oraşele apropiate, ceea ce justifică şi ratele ridicate ale navetismului şi ale ocupării informale în sectorul primar”.

În ceea ce priveşte fondul locativ, „cele mai multe locuinţe se înregistrează în mediul urban (54%); la indicatorul suprafaţă locuibilă, raportul urban/rural este relativ apropiat de numărul de locuinţe (54% în urban şi 46% în rural)”.

În fine, incidenţa sărăciei este mult mai mare în mediul rural, faţă de mediul urban. „Numărul persoanelor sărace care trăiau în localităţi rurale a reprezentat peste 70% din populaţia săracă la nivel naţional. Sărăcia este inegal distribuită şi în profil regional. Rata sărăciei este de circa cinci ori mai mare în regiunile Nord-Est şi Sud-Est, respectiv de patru ori în Sud-Vest Oltenia, decât în regiunea Bucureşti-Ilfov”, mai arată Strategia.

Potrivit documentului guvernamental, oraşele mici şi mijlocii vor fi „cele mai expuse fenomenului de îmbătrânire demografică în următoarele decenii, deoarece acestea se confruntă cu un declin socio-economic acut de peste două decenii şi au pierdut cea mai mare parte a forţei de muncă tinere, în favoarea marilor centre urbane sau a altor ţări”. Iar procesul de reorganizare a populaţiei în teritoriu „este determinat, în primul rând, de extinderea masei economice a oraşelor mari, care formează sisteme urban‐rural integrate”.

Astfel, în cazurile Timişoara‐Arad, Iaşi, Oradea, Satu Mare şi Brăila-Galaţi se formează sisteme cu potenţial transfrontalier. „Timişoara are o populaţie de circa 300.000 de locuitori şi generează aproximativ 3% din venitul total al firmelor din ţară, iar zona urbană funcţională a oraşului Bucureşti se întinde până la Ploieşti, Piteşti, Târgovişte, Giurgiu şi Călăraşi, formând o aglomerare urbană din ce în ce mai dinamică”.

Având în vedere diagnosticul teritorial şi tendinţele de dezvoltare la nivelul teritoriului naţional, se disting mai multe provocări teritoriale majore care „necesită reacţii urgente din partea autorităţilor publice şi care trebuie avute în vedere cu prioritate în procesul de formulare a politicilor publice şi implementare a programelor”. Aceste provocări sunt:
- valorizarea potenţialului teritorial;
- mari diferenţe faţă de media UE în ceea ce priveşte disparităţile urban-rural la nivel demografic, economic şi al accesului la servicii publice, ceea ce conduce la regiuni întinse cu deficienţe structurale;
- accesibilitate scăzută la nivel naţional şi conectivitate scăzută la nivel european, ceea ce conduce la o mobilitate generală redusă;
- echipare edilitară deficitară pentru întreaga reţea de localităţi, ceea ce conduce la o calitate a locuirii scăzută;
- caracterul predominant rural al teritoriului naţional.

De asemenea, „potenţialul geografic şi demografic al României nu este valorizat, ceea ce are ca efect direct performanţele slabe obţinute în multe domenii de activitate socio-economică”.

Autorii strategiei atenţionează că România se află în prezent „într-un moment de răscruce”, fiind necesară „redistribuirea atribuţiilor şi resurselor între administraţia publică la nivel central şi local, în vederea creării unui sistem politico-administrativ mai eficient, responsabil şi democratic, precum şi reformarea sistemului de organizare administrativ-teritorială şi redefinirea cadrului de dezvoltare regională”. Reţeaua de localităţi „trebuie reorganizată în funcţie de criteriile specializării teritoriale şi în vederea asigurării pentru un număr cât mai mare de cetăţeni a accesului la servicii de interes general”.

Potrivit Strategiei Teritoriale, „competiţia între unităţile administrativ-teritoriale este un obstacol major în identificarea şi susţinerea obiectivelor care transcend interesul imediat – local”. În acest sens, „este necesar a fi revizuit rolul anumitor niveluri administrative în redistribuirea resurselor şi încurajarea mult mai fermă a cooperării între comunităţile locale. Se observă o creştere a disparităţilor la nivelul teritoriului naţional, din mai multe puncte de vedere”.

Autorii Strategiei mai arată că populaţia este „în scădere accentuală, mai ales în vestul, centrul şi în sudul României”. Unele zone rurale „pierd până la jumătate din populaţie pe fondul mobilităţii spre ţări din vestul Europei şi doar zona Bucureşti-Ilfov şi câteva oraşe mari rămân în echilibru demografic”.

„Îmbătrânirea populaţiei este mai accentuată în sudul şi vestul ţării dar şi în estul ţării, deşi creşterea naturală este pozitivă, pe fondul plecării populaţiei tinere spre alte regiuni mai prospere, în căutarea unui loc de muncă. Zonele cu caracter definitoriu urban sunt excepţii la nivelul teritoriului naţional (Bucureşti, Prahova, Braşov), spre deosebire de situaţia la nivel european, ceea ce generează o specificitate în sens negativ a teritoriului naţional, cu efect direct în creşterea costurilor de echipare edilitară la nivel teritorial şi în scăderea competitivităţii”, se mai arată în document. De asemenea, „multe regiuni se încadrează în tipurile periferice şi semi-periferice la nivelul teritoriului european, rurale şi greu accesibile, cu economie relativ rigidă şi înţelegere scăzută a cerinţelor economiei globalizate contemporane, ceea ce duce la o viteză de reacţie şi adaptabilitate redusă”.

Lipsa accesibilităţii face ca reţeaua de localităţi să fie funcţională parţial, doar la nivelul oraşelor mari, iar teritoriul naţional este locuit de comunităţi relativ izolate, care nu cooperează; această situaţie face ca teritoriul naţional să fie practic divizat în 4-5 insule teritoriale între care legăturile sunt sporadice. Procentul semnificativ al teritoriului profund rural din totalul teritoriului naţional (urban şi rural), deseori izolat şi cu acces limitat la infrastructură şi servicii, „este o singularitate la nivelul UE”. Deşi unele zone beneficiază de condiţii pedoclimatice excelente, respectiv lunca Dunării, Bărăgan, Siret, Prut, „acestea sunt şi locurile cu nivelul cel mai pronunţat al sărăciei”. Cauzele principale constau în lipsa de performanţă a sectorului agricol şi gradul de periferialitate cronică.

Calitatea locuirii „este deficitară atât în mediu rural (prin absenţa infrastructurii de bază apă-canal, energie, acces, şi comunicaţii) cât şi în mediul urban majoritar de oraşe mici (prin deficite mari de servicii de interes general, infrastructură de acces la comunicaţii)”.

„Zonele de ruralitate profundă reprezintă cea mai importantă provocare. Zeci de localităţi au pierdut funcţia determinantă a existenţei lor –agricultura de subzistenţă - astfel devenind aşezări cu perspective clare de dispariţie. De asemenea, există un număr foarte mare de localităţi cu o populaţie între 0-100 locuitori al căror orizont de dezvoltare este foarte incert”, mai arată Strategia.

Având în vedere aceste aspecte, autorii Strategiei trasează câteva direcţii principale de acţiune care constituie repere în procesul de configurare a viziunii de dezvoltare: pe plan european - intensificarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi constituirea unei zone de creştere integrată sud-europeană, iar pe plan naţional - sprijinirea dezvoltării cu prioritate a zonelor urbane cu potenţial economic şi conectarea acestora cu restul teritoriului şi - asigurarea unei echipări complete a teritoriului cu infrastructură de bază, precum şi a accesului tuturor cetăţenilor la serviciile de interes general.

Fundamentarea viziunii este orientată în jurul a patru principii cheie, respectiv: concentrarea - sprijinirea dezvoltări zonelor urbane cu o densitate mare de locuitori, conectarea teritoriilor - depăşirea factorului distanţă, cooperarea - depăşirea factorului de divizare, respectiv coordonarea - eficientizarea proceselor de planificare.

În acord cu viziunea de dezvoltare, pentru punerea în valoare şi utilizarea potenţialului semnificativ al României, Strategia de Dezvoltare Teritorială a României promovează:
- Asigurarea unei echipări adecvate a teritoriului capabilă să consolideze rolul României ca actor regional economic important în zona de sud-est a Europei;
- Creşterea calităţii vieţii locuitorilor României prin asigurarea unor spaţii de calitate;
- Creşterea atractivităţii zonelor rurale şi valorificarea potenţialului unic şi specific de dezvoltare;
- Protejarea patrimoniului natural şi cultural şi valorificarea identităţii teritoriale;
- Consolidarea rolului zonelor urbane funcţionale ca centre de dezvoltare la nivelul teritoriului şi conectarea acestora cu zonele de performanţă economică europene şi implicit cu zonele transfrontaliere;
- Conectarea României la reţeaua de transport trans-europeană şi dezvoltarea de noduri logistice şi terminale multinodale;
- Asigurarea unui cadru de cooperare şi coordonare a strategiilor şi politicilor sectoriale ancorat în dinamicile teritoriale naţionale.

Strategia Teritorială are ca orizont de analiză şi aplicare anul 2035.

Citeşte şi: Kaspersky Lab: Copiii din România sunt atraşi cel mai mult de site-urile de comunicare

Citeşte şi: Comisia Europeană anchetează dacă România a restricţionat exporturi de gaz spre alte state ale Uniunii Europene