- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (17.07.2014, 11:32)
- Cristina Cuncea
STUDIU: Criteriile după care bucureştenii aleg centrul comercial pentru cumpărături
Accesibilitatea şi calitatea produselor sunt cei mai importanţi factori care influenţează alegerea unui centru comercial pentru cumpărături, în timp ce ofertele şi promoţiile, diversitatea serviciilor, opţiunile de divertisment şi zona de food court sunt criterii secundare, potrivit DTZ Echinox.
Urmărește
749 afișări
STUDIU: Criteriile după care bucureştenii aleg centrul comercial pentru cumpărături (Imagine: Shutterstock)
"Conform celui mai recent studiu realizat de DTZ Echinox, parte a setului de instrumente DTZ Retail Metrics, accesibilitatea este cel mai important factor care influenţează alegerea unui centru comercial pentru cumpărături. Accesibilitatea şi calitatea produselor sunt cei mai importanţi doi factori, primul fiind prioritar pentru majoritatea persoanelor. Ofertele şi promoţiile, diversitatea serviciilor, opţiunile de divertisment şi zona de food court sunt, în această ordine, următoarele criterii. Între răspunsurile respondenţilor au fost menţionate sporadic atitudinea vânzătorilor şi lipsa aglomeraţiei", se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară.
Conform rezultatelor studiului, realizat în Bucureşti, între grupurile demografice, la o analiză mai amănunţită, se observă diferenţe semnificative de comportament. Astfel, parcarea şi gradul de accesibilitate sunt factori esenţiali pentru segmentul de vârstă 30-50 de ani, pentru celelalte segmente proximitatea şi locaţia fiind mai puţin importante. Diversitatea serviciilor este un factor însemnat pentru tineri, importanţa acestuia scăzând odată cu înaintarea în vârstă.
Analiza pe sectoare relevă o serie de aspecte specifice fiecărei zone, astfel în sectoarele 1 şi 4, majoritatea cetăţenilor sunt foarte atenţi la factorul accesibilitate şi sunt mai puţin dispuşi să se deplaseze în locaţii cu acces dificil. Foodcourt-ul are un rol nesemnificativ în alegerea centrului comercial pentru locuitorii sectorului 1, în timp ce pentru sectoarele 4, 5 şi 6 componenta de divertisment are un rol mai important decât în primele trei sectoare.
Importanţa foodcourt-ului este invers proporţională cu nivelul veniturilor, persoanele cu venituri foarte mari luând decizia de vizitare a unui mall fără a se raporta la acest aspect. În schimb pentru această categorie a populaţiei este foarte important accesul facil. Ofertele şi promoţiile sunt un factor prioritar pentru segmentul cu venituri sub medie, cuprinse între 501 şi 1.500 lei.
"Rezultatele studiului arată o orientare către convenienţa şi facilitatea procesului de cumpărare. Persoanele cu venituri medii şi peste medie sunt din ce în ce mai sensibile la timpul necesar pentru a ajunge într-un centru comercial, iar zona de food court şi componenta de divertisment, deşi dau valoare proiectelor, nu fac diferenţa pentru opţiunea finală. În acest context, proiectele puternice ca dezvoltare, dar cu locaţii deficitare au de suferit, în schimb proiectele medii au şanse semnificative de succes, dacă au o locaţie bună şi îşi adaptează mixul de chiriaşi la specificul zonei de acoperire", apreciază Sebastian Mahu, head of property management DTZ Echinox.
Retail Metrics analizează factorii de decizie, comportamentul consumatorului şi frecvenţa de vizitare pentru toate centrele comerciale din Bucureşti, raportându-se la cumpărăturile de zi cu zi, fashion, divertisment şi diversitatea de magazine, între cele patru categorii existând diferenţe majore de la proiect la proiect. În plus studiul evaluează şi alte elemente legate de comportamentul de consum al bucureştenilor, cum ar fi preferinţa pentru anumite branduri.
Studiul a fost derulat în luna mai pe un eşantion de 2.000 respondeţi, fiind reprezentativ la nivelul Capitalei.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe